ORBAN răspunde AMENINȚĂRILOR UNIUNII EUROPENE

Premierul ungar, Viktor Orban, a răspuns la acuzațiile aduse de Parlamentul European, în contextul votului de cenzură pentru Ungaria.

În repetate rânduri Budapesta a argumentat că măsurile sale împotriva preluării migranților și apărarea drepturilor de suveranitate sunt în concordanță cu ceea ce își doresc votanții europeni.

Pentru Uniunea Europeană ar fi pentru prima dată în istorie când activează articolul 7 din Tratatul de la Lisabona, deși, anul trecut, Comisia Europeană a întreprins pașii necesari pentru sancționarea Poloniei, informează AFP.

Conservatorul german Manfred Weber, liderul grupului PPE din Parlamentul European, avertizează că va lua poziție în cazul Ungariei, dacă premierul Viktor Orban refuză să ofere un răspuns privitor la îngrijorările Uniunii Europene.

În raportul elaborat de europarlamentara Judith Sargentini, membru al Partidului Verzilor, din Parlamentul European, se arată că există „un risc clar de încălcare gravă de către Ungaria a valorilor Uniunii Europene”. Aceasta cere activarea articolului 7 al Tratatului de la Lisabona.