Orban: „Tudose e un fel de Dragnea de Brăila”

Orban: „Tudose e un fel de Dragnea de Brăila”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că premierul Mihai Tudose este „un fel de Dragnea de Brăila”, între cei doi nefiind nicio diferenţă, amândoi fiind „la fel de răi, de nocivi şi parcă rupţi de realitate”. Liderul liberalilor a adăugat că partidul pe care îl conduce este oricând pregătit să intre la guvernare.

„Sunt iresponsabili. Oamenii i-au votat în baza promisiunilor electorale, iar ei folosesc puterea împotriva oamenilor şi nu fac altceva să se răfuiască între ei pentru diferite părţi ale ciolanului. Este a treia criză provocată de majoritatea guvernamentală şi sper să fie ultima. Din punctul meu de vedere, PSD nu mai are niciun fel de legitimitate pentru a fi la putere şi nu mai are capacitatea de a guverna”, a afirmat Orban, citat de Agerpres.

Liderul PNL a mai spus că singura soluție viabilă pe care el o vede este cea a alegerilor anticipate.

„PNL e pregătit în orice moment să-și asume răspunderea guvernării, dar preferăm să ne întoarcem la popor pentru că structura Parlamentului actual nu mai reprezintă voința cetățenilor. S-a dovedit în acest an scurs de la alegeri că cei care au  primit votul cetățenilor i-au mințit pe oameni și că folosesc puterea împotriva interesului general. Situația politică de astăzi mă face să cred că se poate ajunge la alegeri anticipate, pentru că este foarte greu să formezi un guvern omogen care să aplice politici coerenteîn interes general pe actuala structură a Parlamentului în care nu se mai știe cine e la putere. La ora actuală este un balamuc general. Miniștri nu ascultă de premier, premierul nu ascultă de partidul de guvernământ. Tot felul de triburi care se bat pentru ciolan, care caută să capete un ciolan mai mare și nu să utilizeze puterea în interesul general. Iar în ceea ce privește PNL, în cazul în care va pica acest guvern, lucru care mi se pare cel mai normal, pentru că eu cred că trebuie să plece și Dragnea și Tudose și PSD în ansamblul său, pentru că nu are capacitatea de a pune în practică promisiunile electorale”, a conchs Orban, la Parlament, după ședința Biroului Executiv al PNL.