Orban: Vom discuta și cu ALDE în vederea formării unei majorități. Totuși, colegii preferă alegerile anticipate

Orban: Vom discuta și cu ALDE în vederea formării unei majorități. Totuși, colegii preferă alegerile anticipate

Președintele PNL, Ludovic Orban, a spus, după ședința de joi a Biroului Executiv (BEX) al partidului, că vor exista consultări cu toate partidele, inclusiv cu ALDE, în vederea formării unei majorități parlamentare. El a exclus din nou orice discuție cu PSD și a anunțat că majoritatea colegilor susțin formula alegerilor anticipate care să-i împiedice pe social-democrați să formeze un nou guvern.

"Consultăm organizațiile județene cu privire la posibilii partenerii care ar putea să ne ajute într-o eventuală majoritate parlamentară. Consultăm organizațiile privitor la situația de a formula sau de a nu formula o propunere de premier, consultarea făcându-se în mod evident condiționată de capacitatea de a putea gestiona prin negocieri realizarea unei majorități parlamentare. Evident PNL este pregătit în orice moment să-și asume răspunderea guvernării, dar vrem să intrăm la guvernare pe ușa din față, fără compromisuri, având în spate o majoritate parlamentară solidă și stabilă. Cu siguranță că vom discuta pentru că fără ALDE sau o parte din ALDE nu se poate construi o majoritate parlamentară. Din discuțiile pe care le-am purtat și care vor fi dezbătute și în organizații, formula preferată de colegii mei este cea a anticipatelor, deoarece actuala structură parlamentară, actuala configurație parlamentară este extrem de defavorabilă construirii unei majorități parlamentare", a declarat Ludovic Orban.

Liderul PNL a anunțat că două decizii au fost luate azi  în BEX: "1. Nu vom purta nicio negociere pentru formarea noului Guvern cu PSD. Excludem categoric orice fel de discuție cu cei care și-au bătut joc de România. 2. Dacă vom ajunge în situația de a vota, vom vota împotriva oricărei formule de Guvern care va conține PSD în ea."

Întrebat dacă PNL va revedinca nominalizarea premierului, dacă restul partidelor vor reuși să formeze o majoritate parlamentară împotriva PSD, Orban a răspuns: "Să nu vindem pielea ursului din pădure. Sigur am discutat și acest subiect. Luni vom avea întâlnirea Biroului Politic împreună cu grupurile parlamentare, la care vor participa și președinții filialelor și deputații și senatorii. La această ședință vom stabili componența delegației care ne va reprezenta la Cotroceni și mandatul pe care îl va primi această delegație, ținând cont de punctele de vedere exprimate de membri din organizații." 

Chestionat căt de fezabilă este această variantă a anticipatelor, Orban a spus: "Știm foarte bine că România datorită așezământului constituțional, probabil la a doua nominalizare a guvernului, parlamentarii sunt în stare să voteze și un premier neobișnuit, numai ca să nu-și încheie mandatul. E o variantă pe care nu putem să n-o luăm în calcul." 

Întrebat dacă va avea o discuție neoficială cu președintele Klaus Iohannis înaintea consultărilor de luni de la Cotroceni, Ludovic Orban a replicat după un lung moment de pauză și ezitare: "cu siguranță vom avea consultări oficiale." 

Șeful liberalilor a adăugat că pentru PNL este absolut exclusă varianta unui premier tehnocrat.