Orban a DEZVĂLUIT ce i-a transmis Mircea Ionescu-Quintus în urmă cu trei zile

Orban a DEZVĂLUIT ce i-a transmis Mircea Ionescu-Quintus în urmă cu trei zile

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că, în urmă cu trei zile, l-a invitat pe Mircea Ionescu-Quintus la reuniunea Consiliului Național al partidului, dar că acesta l-a refuzat, motivând că nu se simte bine.

„În urmă cu 3 zile l-am sunat pe domnul preşedinte pentru a-l invita la reuniunea acestui Consiliu Naţional. Mi-a spus că nu crede că poate să vină pentru că se simţea rău, dar să aştept să se pună pe picioare că va fi în continuare alături de PNL. De asemenea, am dorit să-i fac o vizită astfel încât să discutăm despre gândurile lui despre Partidul Naţional Liberal”, a afirmat Orban, citat de Agerpres.

El a spus că liberalii au primit împreună vestea tristă a dispariţiei lui Mircea Ionescu-Quintus.

„Parcă Dumnezeu a dat să fim astăzi împreună, membrii PNL, în astfel de moment, pentru a putea primi împreună această veste, pentru a fi solidari în faţa acestei tristeţi care este generată de dispariţia lui Mircea Ionescu-Quintus. Viaţa domnului preşedintele Mircea Ionescu-Quintus este un model pentru orice român, este un model pentru orice liberal, o viaţă pusă în slujba naţiunii române, o viaţă pusă în slujba Partidului Naţional liberal”, a precizat Ludovic Orban.

Liberalii reuniţi la Braşov, în şedinţa Consiliului Naţional al partidului, au ţinut, astăzi, un moment de reculegere în memoria seniorului Mircea Ionescu-Quintus. La propunerea lui Ludovic Orban, lucrările au fost amânate.

Președintele de onoare al Partidului Național Liberal, Mircea Ionescu Quintus, a încetat din viață vineri, la vârsta de 100 de ani.        

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanţe după moartea preşedintelui de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus.