Premierul maghiar Viktor Orban a declarat, duminică, la Budapesta, că ţara sa trebuie să se opună încercării de „sovietizare” a Europei de către blocul comunitar şi că trebuie să-şi apere frontierele de migraţia în masă. Controversatele declaraţii au fost făcute în cadrul unei ceremonii organizate în fața Parlamentului ungar pentru comemorarea a 60 de ani de la mișcarea de protest din 1956 împotriva regimului comunist,
„Nu putem accepta ca Uniunea Europeană, căminul nostru, să fie transformat într-un imperiu al vremurilor moderne. Nu ne dorim Statele Unite ale Europei în locul alianţei unor state libere. Trebuie să salvăm Bruxellesul de la sovietizare, de oamenii care vor să ne spună cum ar trebui să trăim în propriile noastre ţări”, a spus Viktor Orban, citat de digi24.ro.
Viktor Orban a adăugat că libertatea Europei depinde de statul naţional şi valorile creştine.
Pe de altă parte, Viktor Orban a fost fluierat de zeci de persoane, la ceremoniile care au marcat 60 de ani de la revoluţia maghiară împotriva ocupaţiei sovietice. Contestatarii au fost la un pas să se încaiere cu susţinătorii lui Viktor Orban.