Guvernul Viktor Orban a luat măsura de a renunța la cursurile de „Teoria genului”, ceea ce a provocat o reacție furibundă a opoziției de stânga.
„Și acum ce urmează: interzicerea avortului?” a titrat îngrijorat revista de stânga HVG, după ce guvernul de la Budapesta a anunțat scoaterea din programa școlară a „Teoriei genului”.
Un alt site de stânga, Azonnali, a încercat o ironie: „Interzic și matematica?”
După victoria sa electorală zdrobitoare din aprilie, când Viktor Orban și aliații săi au obținut majoritatea de două treimi din Parlament, premierul a făcut o serie de schimbări în echipa sa guvernamentală.
Cea mai răsunătoare „achiziție” este cea a profesorului și chirurgului Miklos Kasler în fruntea super-ministerului „Resurse Umane”, care reunește fostele ministere ale Sănătății, Educației, Problemelor Sociale și Muncii.
Portrivit Visegrad Post, Kasler are 25 de diplome, decorații sau premii și conduce Institutul Național de Oncologie, fiind de asemenea profesor universitar. În plus, este și un creștin practicant și un iliberal, care consideră că liberalismul și-a atins limitele.
Profesorul Kasler susține, între altele, că respectarea literei și spiritului celor Zece Porunci ar avea ca rezultat mai puține boli și o sănătate publică mai bună. O idee care a făcut să turbeze forțele liberale din Ungaria.
Acestui război cultural declanșat de Orban i s-a alăturat și ziaristul Arpad Sakacs. Într-o serie de articole intitulate „Dictatura culturală a cui?”, publicate în cotidianul Magyar Idök, Sakacs denunță hegemonia stângii liberale în cultură, cu exemple bazate pe cifre și nume.
Demersul său a dus deja la demiterea unui director de institut prea înclinat să minimalizeze crimele bolșevice și să acorde cu generozitate burse Stângii.
Viktor Orban a anunțat declanșarea războiului său cultural împotriva ideologiilor de Stânga cu ocazia unui discurs ținut la sfârșitul lui iulie la Băile Tușnad.
Ideea, scrie Visegrad Post, era de a pune capăt schizofreniei – sau lașității – tipice omului de Dreapta: finanțarea și punerea în valoare a opiniilor, inclusiv judecăților de valoare ale adversarilor.
În ceea ce privește interzicerea Teoriei Genului, președintele Camerei Deputaților Laszlo Kover afirmă că aceasta reprezintă un import ideologic „anti-social” și „extremist” care urmărește „inducerea unei stări de spirit favorabile experimentelor pe Om”, cu nimic mai bune decât eugenismul nazist.