Orban, decizie privind bugetul pe 2020. „Nu poți să începi niciun proiect”
- Andrei Ilinca
- 17 decembrie 2019, 14:25
Premierul Ludovic Orban a declarat marți, că își dorește ca bugetul pentru 2020 să fie adoptat până pe 31 decembrie. În același timp, premierul a avertizat că are posibilitatea de a convoca ședințe extraordinare zilnic, pe timpul vacanței parlamentare.
Întrebat ce părere are despre avizul negativ dat astăzi privind emiterea de ordonanțe de urgență a Guvernului pe perioada vacanței parlamentare, Ludovic Orban a declarat că, dacă va fi nevoie, Guvernul va convoca sesiune extraordinară zilnic.
„Dacă va fi nevoie să adoptăm un act normativ, chemăm parlamentarii din vacanță. (...) Putem în fiecare zi să facem ședință de guvern și să convocăm în fiecare zi sesiune extraordinară prin promovarea unei ordonanțe de urgență”, a declarat premierul.
„Mai sunt situațiile în care riscăm infringement, și s-ar putea ca pentru acele amenzi să ne îndrepăm împotriva parlamentarilor care nu au aprobat legea de abilitare a guvernului pe perioada vacanței parlamentare”, a complecat Ludovic Orban.
Premierul a mai declarat că partidul pe care îl conduce va susține înființarea unui institut pentru memoria regelui.
„PNL susține proiectul Iuliei Scîntei, a trecut de cameră, a fost votat de Senat, pentru că sunt forme diferite, ca să nu intervină CCR, este la comisia juridică”, a declarat Ludovic Orban.
În privința bugetului, premierul a declarat că se dorește adoptarea bugetului pentru 2020 până la 31 decembrie, adăugând că va accepta amendamente și de la parlamentari PSD.
„Vrem bugetul până la 31 decembrie pentru că nu poți să începi niciun proiect dacă nu ai bugetul. Acceptăm amendamente și de la parlamentari PSD la buget. Bugetul pentru învățământ nu e mai mic, sunt acolo și bugete locale, și fonduri europene, care nu sunt absorbite de ordonatorul principal de credite, ci de autoritățile locale”, a adăugat Orban.
Știre în curs de actualizare