Orban acuză că Florin Cîţu a minţit şi vrea scuze. Războiul din PNL a continuat la BNP. Update

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a continuat miercuri dimineaţă războiul replicilor cu prim-ministrul Florin Cîţu, despre care a spus că a minţit cu privire la convocarea Biroului Politic Naţional al partidului şi pe care l-a invitat să-şi prezinte scuzele în urma modului în care a răspuns după dezvăluirile ce au vizat cele două zile de arest pe care le-a efectuat în SUA, în urmă cu două decenii.

Update: la votul din BPN al PNL pentru numirea lui Dan Vîlceanu în funcţia de ministru al Finanţelor, Orban a fost singurul care a votat împotrivă. În rest, au fost 47 de voturi „pentru”.

Ştirea iniţială: „Am primit pe sms, de la secretarul general, detalii despre convocarea BPN. Nu mi-au fost aduse la cunoştinţă documentele de convocare, numărul de semnături şi nici ordinea de zi.

Nu sunt de acord cu afirmaţiile conform cărora am refuzat convocarea BPN. Singurul lucru a fost că am solicitat o discuţie cu premierul, pentru a susţine amândoi candidatul…

Cum să nu-mi exprim îngrijorarea că PNL a intrat pe tren descendent şi azi am ajuns la sub 20% în sondajele de opinie. Este un mesaj pentru cei care atacă preşedintele PNL şi care nu fac decât să-l atace pentru că a decis să candideze. Să se potolească!

Orban acuză încercările de manipulare

Nu există niciun atac din partea mea asupra preşedintelui Iohannis. Vom continua să avem un parteneriat şi după ce voi câştiga preşedinţia PNL.

Este o încercare penibilă de a demonstra că ei (n.r. – s-a referit la susţinătorii lui Cîţu) îl au de partea lor pe preşedintele Iohannis, aşa cum s-a întâmplat şi în acea comunicare. Aşa ceva este complet imoral.

Ludovic Orban şi Florin Cîţu

Joi, la ora 18:00, îmi voi depune candidatura pentru preşedinţia PNL. Problema cea mai mare este că Florin Cîţu nu a informat opinia publică şi nu a informat partenerii. Nu a informat preşedintele ţării şi nu m-a informat nici pe mine despre aceste probleme din trecut care pot să ridice semne de întrebare.

El nu va scăpa de întrebările jurnaliştilor până nu aduce lămuriri. De asemenea, i-am solicitat să-şi ceară scuze. El şi-a pierdut din încredere şi pierderea aceasta a afectat şi Partidul Naţional Liberal.

Orban nu-şi explică derapajul lui Cîţu în SUA

Nu-l judec. Niciodată n-am avut o discuţie să înţeleg ce anume l-a determinat. Probabil a avut vreun dezechilibru care i-a generat o stare sufletească… Nu cunosc. La aceste întrebări trebuie să răspundă el.

Am fost, sunt şi voi fi garantul unităţii PNL. PNL a venit cu un proiect de dezvoltare a României şi obiectivul nostru este dezvoltarea României, dar şi creşterea veniturilor cetăţenilor români.

Din păcate, competiţia internă a generat semne de întrebare pe care va trebui să le clarificăm după Congres. Câştigarea Congresului înseamnă o dedicare a liberalilor pe proiectul de dezvoltare a României.”

În timp ce Ludovic Orban îl acuza că a omis să prezinte clarificările despre zilele de arest din SUA, Florin Cîţu susţinea că rivalul său pentru preşedinţia PNL a fost informat cu privire la convocarea BPN, la fel cum a făcut şi marţi seara, după şedinţa de la Vila Lac, când a susţinut în continuare sloganul fără penali în funcţii publice.

Cîţu

Florin Cîţu susţine că are vechime în PNL

Printre altele, premierul a comentat şi informaţia conform căreia candidatura lui pentru şefia liberalilor ar fi pusă sub semnul întrebării din cauza unei prevederi din statutul PNL, care prevede 5 ani vechime pentru funcția de președinte.

„Ludovic Orban a fost informat. Există un alt articol care permite membrilor BPN să convoace statutar. Nu trebuie făcută nicio hârtie. Se face un vot în BPN. Nu-ţi trebuie nicio derogare. Am vechime suficientă. Mi-am depus adeziunea în termen. Au trecut 5 ani de atunci.

(jurnaliştii i-au spus că nu are vechime - Nu aveţi cei 5 ani de vechime…) Îmi voi depunde candidatura, voi câştiga preşedinţia PNL şi mergem mai departe. Avem nevoie de un ministru al Finanţelor cât mai repede. Azi vorbim despre Ministerul Finanţelor.

Sunt discuţii permanente despre cum va arăta BPN al PNL. Vom face un Birou Executiv eficient. Da, sigur că mai există comunicare cu Ludovic Orban. Am comunicat recent cu el", a spus Cîţu.