La serviciul de acasă treburile s-au aglomerat şi este mult de lucru. Dar, în această activitate densă, nu uita să faci pregătirile necesare astăzi, de Sf. Gheorghe.

Dar, unul dintre multele emailuri pe care le primesc m-a dus cu gândul înapoi, în timp. Mi l-a semnalat echipa de rude și prieteni care mă ajută la corespondențaă, nu mai am timp și putere să parcurg atâtea emailuri, am ales câțiva prieteni și câteva rude, cărora răspund personal. La restul răspund rudele mele. Este o epistola de la un echipaj tânăr de căutători de comori, înregistrat cu acte și vorbe, la Club. Mă întrebau, tinerii aceia, Dumnezeu să-i păzească de rele, despre orașul Kuma. Ce știu, ce informații am, pentru că în marele registru eram trecut cu o misiune în explorarea orașului Kuma, în anul 1984, dar nu există un raport de fapte și descoperiri. Și dacă nu mă supăr că au ales această misiune - conform Regulamentului, am întâietate și să le dau binecuvântarea.

 

Doamne, parcă a fost ieri. Stătem, pe la prânz, cu Veronique, prietena mea blondă, care se pisicea pe umărul meu, la un bistrou lângă sediul Le Figaro și răsfoiam Paris Mach, revista la modă în acel an, 1970. O revistă cum nu se mai fac astăzi. Avea mereu câte un articol misterios, la limita dintre fantastic și realitate. Mai târziu aveam să aflu că erau, toate, adevărate!

 

Articolul pe care îl citeam era despre un anume Yves Delarue, motociclist și prieten al Africii. El relata, cu lux de amănunte și cu unele fotografii spectaculoase, cum, dorind să refacă rallyul Dakar, pentru glorie și celebritate, de unul singur și fără bază de susținere, s-a pierdut cu motocicleta lui cu ataș, în care avea apă și provizii, în munții din Estul Africii, probabil Tassili, zic eu. Într-o noapte a fost trezit de mai mulți militari, care parcă erau soldați romani, cu scuturi dreptunghiulare, dintr-un metal argintiu-roșiatic, cu sulițe pilum în mâni, dar, foarte anacronic, cu pistoale-mitralieră Schmeisser la spate, reglementar, cu țeava în jos. A fost dus într-un oraș magnific, subteran. Pe malul unei mări ce se pierdea în adâncuri. O grota gigantică, în interiorul Pământului, nu știe cât timp a fost dus acolo, câteva ore, multe, a fost acoperit cu o pătură dintr-o lână nemaivăzută, fină și moale, care mirose a vanilie, așa că nu a văzut nimic. A fost dus într-un apartament, de fapt o grotă, săpată în stâncă, unde era un ameste ciudat de mobilă și ustensile antice și ultramoderne. A fost lăsat complet liber, dar avea senzația că este permanent supravegheat. De câte ori se întorcea în ”apartamentul” lui găsea de mâncare, feluri necunoscute, dar groazave la gust. Carnea era formidabilă, albă, dar nu de pui, sau pește. Altceva. În orașul Kuma, așa se numea, locuia un popr frumos și mândru. Albi și după părerea lui, vorbeau limba latină. Toți pe care îi întâlnea îi zâmbeau și se uitau drept în ochii lui, cu o privire cinstită și mândră. Aurul, argintul și încă ceva, un metal argintiu-roșcat, erau peste tot. Pe străzile orașului nu circulau mașini, sau letici. Nu existau cai sau alte mijloace de transport, toată lumea mergea pe jos. Nu a fost dus în fața niciunui conducător, președinte, primar, rege, regină, etc. La un moment dat crede că i s-au făcut analize, a observat, într-o dimineață, o urmă de ac, de înțepătură pe vena brațului stâng. După aproape trei săptămâni s-a trezit din nou lângă motocicleta lui. Avea în buzunar un fragment din metalul acela argintiu-roșiatic pe care îl găsise pe drum. La înapoiere, în Franța a predat bucata de metal la Academie, pentru analize, dar nu a primt niciun răspuns. Când a întrebat de metalul misterios i s-a răspuns că, din nefericire, mostra a fost distrusă într-un accident de laborator.

 

S-au făcut cercetări după indicațiile lui, în Africa de Est dar nu s-a găsit nimic în afară de stânci și nisip, munți și ocean.

 

Episodul acesta îl evocam, mulți ani mai târziu, în anul 1984, în braseria hotelului Sheraton din Dubai, unde era baza noastră de operațiuni, adică a echipajului prințului Saad. Lui Saad i s-au aprins ochii, era ceva pe măsura unui prinț  saudit, care se trăgea chiar din marele Saud. Cât ar costa explorarea, m-a întrebat? I-am spus o cifră el s-a dus la telefon, să ceară bani unchiului lui, imens de bogat, pe timpul acela nu existau mobile, eu m-am dus la telex să comunic la Club misiunea și să se înregistreze întâietatea noastră necontestată și definitivă în descoperirea orașului Kuma.

 

O jumătate de oră mai târziu mă întâlnesc din nou cu Saad, în fața cafelelor reci. El zâmbitor nevoie mare, obținuse o jumătate de milion de dolari. Când, fata de la telex vine repejr, ne zâmbește, face o plecăciune prințului și pune pe masă un telex. Era de la forțele navale saudite, un ordin de luptă. Prințul Saad și ”Red Barracuda 2” erau, în acele timpuri, în serviciu militar, prințul își satisfăcea stagiul militar. Ordinul era să plecăm imediat, în marș forțat, către Cornul Africii, unde un petrolier saudit avea probleme cu pirații. Aceasta însemna un marș de 30-40 de ore la viteza maximă. Dacă nu crăpau motoarele, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată, erau Rolls-Royce. Până atunci paza petrolierului era asigurată de niște helicoptere americane, dar nu pentru mult timp. Nava lui Saad, cel mai rapid yacht particular de 99 de picioare din lume, era înarmată. Bine disimulate, pe punte, sub prelate, erau patru tunuri jumelate Oerlikon, adaptate pentru tir orizontal. Plus o cameră întreagă, sub teugă, plină de arme automate și rachete individuale, plus o cantitate impresionantă de muniție. După nouă luni de zile, când Saad a terminat stagiul militar și a primut rangul de Commodore, militarii saudiți au venit și au deșurupat tunurile și ne-au luat tot armamentul, inclusiv Sig Sauerul cu care dormeam sub pernă, ca un secund-navigator-nostrom, care se respectă! Atunci, la viteza ei fantastică și la armamentul de la bord, Barracuda putea face surcele oricând, un aviso, sau chiar un distrugător mic.

 

Așa că am amânat descoperirea orașului Kuma. Din experiența vieții mele, de câte ori am amânat ceva, nu s-a mai făcut niciodată. După ce i-am speriat de moarte pe pirații somalezi și am escortat marele petrolier saudit în ape sigure, am primit altă misiune din partea unei firme de asigurări. Așa că nu am mai plecat niciodată să descoper orașul Kuma!

 

Așa o să explic tinerilor aceia britanici ce este cu orașul Kuma, o legendă și niște filme de la Hollywood, dar nu se știe niciodată, fiecare legendă se bazează pe un adevăr...

Pentru că, speranță există întotdeauna, doar mâine este o altă zi!