Ora de religie va fi păstrată în liceele tehnologice și profesionale? Patriarhia Română a anunţat miercuri că doreşte păstrarea unei ore de religie pe săptămână în programa școlară și la liceele tehnologice și profesionale, la fel ca la cele teoretice.
Ora de religie va fi păstrată în liceele tehnologice și profesionale? Solicitarea a fost adresată la Palatul Parlamentului, de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul. Dezbaterea a fost organizată de Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților.
La ea a fost implicată şi Comisia pentru învățământ, tineret și sport din Senatul României. Au mai participat Pr. Nicuşor Beldiman, Consilier patriarhal coordonator, şi pr. George Jambore, inspector la Sectorul Teologic Educaţional al Patriarhiei Române.
„Să se păstreze o oră de religie pe săptămână.”
„Considerăm că trebuie susţinută această solicitare a noastră ca să se păstreze o oră de religie pe săptămână la toate cele trei filiere ale învăţământului preuniversitar.
Iar dacă vor exista la cel profesional anumite diminuări, dorim ca religia să fie tratată ca celelalte discipline umaniste, pentru că s-ar crea această frustrare de discriminare”, a spus Episcopul vicar patriarhal, conform basilica.ro.
Ierarhul a completat că „Patriarhia arată un interes cu totul deosebit învăţământului în general şi, desigur, învăţământului religios în special”.
Ora de religie va fi păstrată în liceele tehnologice și profesionale?
Până la sfârşitul lunii se află în dezbatere publică proiectele planurilor-cadru pentru învățământul liceal și profesional. Ele vor intra în vigoare gradual, începând cu clasa a IX-a a anului școlar 2021-2022.
Pentru filiera teoretică, ele prevăd păstrarea unei ore de religie pe săptămână pe durata întregului an şcolar. Totuşi, la celelalte filiere - tehnologică şi profesională - lucrurile stau diferit.
La filiera tehnologică există 3 variante propuse, dintre care Biserica o agreează pe cea dintâi. Ea se referă la posibilitatea păstrării unei ore întregi de religie şi la această filieră. Celelalte reduc la jumătate această oră.
În acelaşi context, la filiera profesională există 3 variante, dar toate propun diminuarea orei de religie până la desfiinţarea ei.
Rămâne ora de religie la filiera profesională?
„Noi considerăm că ar trebui să găsim soluţii cât să păstrăm şi la aceste două filiere o oră întreagă… ţinând cont de importanţa acestei discipline pentru formarea tinerilor pentru o societate modernă, care nu înseamnă doar tehnologie. Ea înseamnă şi cultură, şi spiritualitate.
Şi din această perspectivă, disciplina nu poate fi înlocuită cu o alta”, a declarat episcopul vicar patriarhal.
sursa: basilica.ro