Numărul accidentelor rutiere grave continuă să crească. Potrivit ultimului bilanţ al Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei, luna trecută, în Bucureşti, s-au produs nu mai puţin de 255 de accidente grave (circa opt pe zi), soldate cu 8 morţi şi 293 de răniţi, din care 60 au ajuns la spital în stare gravă.
Cele mai aglomerate artere ale Capitalei sunt şi cele mai periculoase, aici frecvenţa accidentelor fiind mult mai mare decât pe celelalte străzi din oraş, susţin poliţiştii care le recomandă şoferilor să mărească atenţia şi să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie pe Şoseaua Chitilei, Calea Griviţei, Şoseaua Colentina, Şoseaua Pantelimon, Şoseaua Mihai Bravu, Bulevardul Mărăşeşti, Şoseaua Olteniţ ei, Calea 13 Septembrie, Şoseaua Progresului, precum şi pe bulevardele Iuliu Maniu şi Vasile Milea.
Într-un „top“ al celor mai periculoase zone, lider este sectorul 2 (53 de accidente grave), urmat de sectorul 1 (50 de accidente), 6 (45 de accidente), 3 (39 de accidente), 5 (35 de accidente) şi 4 (33 de accidente).