Liderul din Liga I a inregimentat un atacant care si-a oferit singur serviciile.
El cazuse in dizgratie la Steaua, unde Mihai Stoica merge mai departe, se pare, cu epurarile. Dinamo, liderul din Liga I, a dat o lovitura de imagine si l-a legitimat ieri pe Daniel Oprita (25 de ani), atacant provenit de la marea rivala Steaua. Aflat in ultimele sase luni de contract, jucatorul a venit gratis la Dinamo.
El a ajuns la un acord cu gruparea din Soseaua Stefan cel Mare si a iscalit un contract valabil pe patru ani cu „ros-albii”. Salariul anual al jucatorului va fi de 80.000 de euro.
Dinamo a cumparat un fotbalist accidentat. Lovit asta-iarna, intr-un meci cu Universitatea Craiova, Oprita, poreclit „Dinel” sau „Bobina”, s-a aflat pana de curand la clinica „Isokinetic” din Bologna, unde a fost operat la genunchi si a urmat un tratament de recuperare.
Prigonit in Ghencea
Daniel Oprita cazuse in dizgratie la Steaua, conducerea clubului nedorind sa-i prelungeasca intelegerea scadenta la vara. Resiteanul era unul dintre ultimii mohicani din „era Piturca”. Ceilalti trei „supravietuitori” sunt Mihai Nesu, Sorin Paraschiv si Mirel Radoi. Primilor doi, sefii din Ghencea, in frunte cu managerul general Mihai Stoica, vor sa le faca, se pare, vant.
Rednic l-a dorit si la Craiova
Deoarece Cristi Borcea se afla in vacanta peste hotare, Nicolae Badea, presedintele Consiliului Director, s-a ocupat de perfectarea transferului. „Oprita a dorit sa vina la noi. El a batut la usa noastra, nu l-am cautat noi. A spus ca vrea sa joace la Dinamo. Ne-a mai spus ca nu se teme de concurenta”, ne-a declarat ieri Badea.
Jucatorul este agreat de antrenorul Mircea Rednic. „L-a dorit pe Oprita si in perioada in care antrena Universitatea Craiova”, sustine acelasi Badea.
Oprita nu recunoaste ca ar fi iscalit contractul, fiindca ar fi dorit sa se antreneze in continuare cu Steaua, dar actele inregistrate la Liga Profesionista de Fotbal l-au dat de gol. Pana la finalul sezonului, atacantul nu va mai juca pentru „ros-albastri”.
Badea: „E dinamovist”
Seful „cainilor” sustine ca suporterii dinamovisti n-au motive sa-l fluiere pe Oprita, asa cum s-a intamplat cu alti jucatori veniti de la Steaua. „Galeria de la Dinamo trebuie sa-l priveasca de-acum pe Oprita ca pe un jucator dinamovist. El este, de-acum, dinamovist. Nu mergem pe ideea de lovituri date Stelei”.
Inregimentarea lui Oprita deschide sezonul de cumparaturi la Dinamo, in perspectiva participarii in grupele Ligii Campionilor. „Aducerea lui Oprita se inscrie in campania de transferari primavara-vara”, ne-a mai declarat Badea.
Dinamo este aproape de a-l aduce si pe Marius Niculae, plecarea capitanului Claudiu Niculescu fiind data ca sigura dupa terminarea sezonului in curs.
Axa Ghencea - Stefan Cel Mare
Danciulescu: „Daca va juca bine, nu va avea probleme cu fanii”
Transferurile intre cele doua grupari-fanion sunt greu de realizat, din pricina adversitatii existente intre cele doua galerii. Jucatorii care s-au perindat prin Ghencea inainte de a ajunge in „Groapa” au fost primiti cu ostilitate de galeria dinamovista.
In lotul „cainilor” se afla in acest moment doi jucatori care au trecut prin curtea Stelei: Ionel Danciulescu si Catalin Munteanu. Daca Munteanu n-a fost primit cu ostilitate, deoarece fanii dinamovisti stiau ca el este din copilarie suporter al „cainilor rosii”, Danciulescu a trait clipe de cosmar in „Groapa”.
Desi la inceputurile carierei evoluase pentru Dinamo, lui „Danciu” nu i-a priit revenirea in Soseaua Stefan cel Mare, dupa ce trecuse in prealabil prin Ghencea. Spre deosebire de Danciulescu, Catalin Munteanu venise direct din strainatate. „Oprita va fi primit bine si in vestiar, si de catre suporteri. Daca va juca bine, nu va avea probleme cu fanii”, a dat ieri asigurari Danciulescu.