Primarul general al Capitalei investeşte într-un sistem de comunicaţii performant pentru a putea administra urbea şi în situaţii de urgenţă.
Teama primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, de consecinţele unui cutremur devastator este mai mare decât cea pe care le-o induce românilor de rând criza economică. O dovedesc investiţiile pe care edilul-şef e hotărât să le facă în "buncăre informaţionale" şi în sisteme de comunicaţii, care să-i permită să conducă urbea chiar şi în cazul unui cataclism.
Astfel, de curând, municipalitatea a anunţat că este gata să investească nu mai puţin de 800.000 de euro pentru un sistem performant de comunicaţii radio. Acesta ar urma să completeze "buncărul informaţional", realizat cu 700.000 de euro, de firma Assesco See SRL, care a încheiat deja contractul în acest sens cu primăria condusă de Sorin Oprescu.
Edilul-şef vrea ton şi în caz de cutremur major
"Primăria Municipiului Bucureşti este interesată în asigurarea continuităţii conducerii activităţilor la nivelul municipiului Bucureşti în mod curent şi în mod deosebit, în situaţii de urgenţă, prin mijloace radio, atunci când mijloacele clasice de comunicare devin, de regulă, nefuncţionale." Aşa motivează oficialii municipalităţii, în caietul de sarcini, necesitatea achiziţiei noului sistem radio, considerat mult mai performant decât cel "Motorola", folosit în prezent, şi calificat drept "depăşit din punct de vedere fizic şi moral".
"Noul sistem va fi integrat în cadrul platformei naţionale TETRA. TETRA este platforma unică de radiocomunicaţii mobile digitale, destinată serviciilor radio mobile, voce şi date, criptate, şi care ar urma să fie utilizate de toate autorităţile şi instituţiile statului", au explicat specialiştii Primăriei Capitalei.
Dincolo de toate aceste detalii tehnice, cert este faptul că edilul Sorin Oprescu va folosi cei 800.000 de euro pentru a cumpăra 250 de terminale radio portabile standard şi 20 de terminale radio mobile.
În plus, firma care-şi va adjudeca acest contract va trebui să asigure securitatea informaţiilor transmise prin aceste terminale, aparatura urmând să îndeplinească, în mod obligatoriu, două criterii: să fie "durabilă şi robustă".
Primarul Oprescu şi fobia de cutremur
Primarul general al Capitalei şi-a exprimat public teama că un cutremur devastator, de peste 8,5 pe scara Richter, ar putea lovi Capitala, încă de la finele anului trecut.
"Am început să amenajez săli de sport, să le pregătesc cu cearşafuri şi perne, să inspectez dispeceratele (...), pentru că vreau să diminuez din pagubele unui asemenea cataclism", preciza Oprescu în decembrie 2009.
Citiţi şi:
- 6.500 de bucureşteni morţi la un cutremur mare | VIDEO
- Dispare Bucureştiul interbelic la următorul cutremur?