Opoziția vrea întreruperea lucrărilor pe Legile Justiției pe durata DOLIULUI național

Opoziția vrea întreruperea lucrărilor pe Legile Justiției pe durata DOLIULUI național

Parlamentarii PNL şi USR vor întreruperea lucrărilor Comisiei speciale pe legile Justiţiei pe toată perioada doliului naţional. Propunerea a fost făcută în şedinţa de marți a forului legislativ de deputatul USR Stelian Ion, după ce șeful comisiei, Florin Iordache, a anunţat suspendarea lucrărilor din cauza decesului Regelui Mihai I.

„Am dori să exprimăm condoleanţe Familiei Regale, este un moment foarte trist în viaţa noastră. E foarte important ca toţi să reflectăm asupra a ce se întâmplă acum, este important să încetăm orice ostilităţi ale unora împotriva altora. Mi se pare firesc, ar fi fost o atitudine firească aceea de a înceta dezbaterile în această comisie. USR a propus să înceteze timp de trei zile dezbaterile din această comisie, pentru că nu trebuie să ne ascundem, lucrările acestei comisii sunt pline de tensiune. Tensiunea din societatea civilă este acumulată şi se răsfrânge asupra discuţiilor pe legile justiţiei. Ne aflăm într-un moment important în această etapă şi nu trebuie să lăsăm ca toate aceste tensiuni, toate aceste acumulări negative să se exprime în astfel de moment de doliu naţional. Trebuie să ne luăm cu toţii o pauză şi să reflectăm asupra noastră şi a ceea ce avem de făcut mai departe", a declarat marţi deputatul Stelian Ion la finalul şedinţei comisiei, citat de Agerpres.

Solicitarea USR este susţinută de parlamentarii liberali. 

„Regele Mihai rămâne unul dintre simbolurile mari ale istoriei noastre naţionale. Transmit pe această cale condoleanţe membrilor familiei Casei Regale şi îmi exprim în aceste moment dificile speranţa că exemplul Regelui Mihai ne va îndemna pe toţi la mai multă înţelepciune şi sacrificiu pentru interesele ţării noastre. Intervine într-un moment foarte dificil acest moment tragic, un moment în care suntem prea adânc şi prea mult despărţiţi în vederile noastre despre cum trebuie să arate ţara şi viitorul ei. Şi poate că aceste zile de doliu vor prilejui şi o reflecţie pentru cei care au astăzi puterea în mână cu privire la responsabilităţile pe care le au atunci când folosesc această putere şi, în Parlament şi la Guvern, şi îi îndemn să asculte mai mult de raţiune şi de ceea ce spun cei din stradă, societatea civilă, de ceea ce spune opoziţia, pentru că ceea ce propunem noi nu este împotriva României, ci pentru interesele ei”, a spus deputatul PNL Cătălin Predoiu.