Operații Speciale. Secretul ”ghioceilor” FOS din Armata României a fost dezvăluit

Operații Speciale. Secretul ”ghioceilor” FOS din Armata României a fost dezvăluit

”Ghioceii” FOS sau militarii din Forțele pentru Operații Speciale din Armata României își serbează ziua pe 1 Martie. Chiar dacă nu sunt vizibili, asta nu înseamnă că nu au parte de foarte multă acțiune și de misiuni extrem de complexe. Numărul militarilor FOS care ți-au pierdut viața sau au fost răniți în misiuni specifice este SECRET.

Structură din Armata României, Detaşamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale este o componentă specializată destinată să execute cu mare precizie operaţii speciale independente sau în sprijinul forţelor convenţionale.

Unităţile din compunerea Forţelor pentru Operaţii Speciale sunt încadrate cu luptători selectaţi şi antrenaţi, astfel încât să facă faţă efortului fizic şi psihic prelungit, în medii solicitante, de cele mai multe ori ostile, utilizând echipamente specifice şi tactici adecvate acestei structuri de forţe. Forţele pentru Operaţii Speciale şi structurile subordonate participă, din anul 2006, în mod constant, la misiuni specifice în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Kosovo.

Capabile să acţioneze în aer, pe apă sau pe uscat şi să execute misiuni în situaţii limită şi cu un grad mare de dificultate, Forţele pentru Operaţii Speciale (FOS) şi-au câştigat, într-o perioadă foarte scurtă de timp, un renume greu de egalat. Dovadă stau numeroasele misiuni şi activităţi de instruire executate, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Pe 25 octombrie 2018, Brigada 6 operaţii speciale „Mihai Viteazul” s-a transformat în Comandamentul pentru Operații Speciale, primind drapelul de luptă, în aceeași zi, la ceremonialul dedicat Zilei Armatei. Brigada 6 operaţii speciale „Mihai Viteazul” a reprezentat componenta terestră a Forţelor pentru Operaţii Speciale. Această mare unitate continuă, începând cu 25 octombrie 2011, tradiţiile de luptă ale Regimentului 1 operaţii speciale, unitate care a luat fiinţă la 1 august 2009, ca un rezultat al procesului de transformare al Armatei României şi al adaptării la realităţile mediului de securitate actual.

1 Martie, o zi specială

Data de constituire a FOS moderne din Armata României este considerată 1 martie 2003, când a luat fiinţă Batalionul 1 Forţe Speciale.

Înfiinţarea Batalionului 1 Forţe Speciale a constituit soluţia momentului, una dintre etapele hotărâtoare în crearea elementelor unei armate moderne şi eficiente, o necesitate absolută în structura de forţe a armatei noastre.

Ulterior, unitatea a fost redenumită Batalionul 1 Operaţii Speciale “Vulturii”, iar începând cu 25 octombrie 2011, unitatea poartă denumirea Batalionul 610 operaţii speciale “Vulturii”

În anul 2005 a fost constituit Centrul de instruire pentru operaţii speciale, în garnizoana Buzău. În anul 2006, la nivelul Statului Major al Forţelor Navale a fost constituit Grupul naval de Forţe pentru operaţii speciale. Ulterior, în anul 2008, la nivelul Statului Major al Forţelor Aeriene a fost constituit Detaşamentul de căutare-salvare prin luptă (DCSL).

Anul 2008 a marcat dezvoltarea operaţiilor speciale, prin înfiinţarea Componentei de operaţii speciale, structură de conducere la nivel strategic, destinată să exercite conducerea operaţională Aasupra structurilor FOS aparţinând celor trei categorii de forţe ale Armatei.

Structurile FOS ale Armatei, impact tactic și strategic în Afganistan

Structurile FOS sunt încadrate cu luptători selectaţi şi antrenaţi astfel încât să facă faţă efortului fizic prelungit, în medii solicitante din punct de vedere psihic, folosind echipamente specifice şi tactici adecvate. Operatorii FOS sunt dotaţi cu elemente de armament şi echipamente performante, compatibile cu dotările structurilor similare ale statelor membre NATO, vehicule cu mobilitate şi protecţie deosebită, sisteme de comunicaţii radio/satelit, aparatură de vedere, observare şi orientare (ziua şi noaptea), echipamente de paraşutare de înaltă precizie şi echipamente de alpinism.

Acţiunile contingentelor naţionale FOS din teatrul de operaţii Afganistan au avut ca efect destructurarea organizaţiilor ostile din raioanele de responsabilitate; structurile FOS româneşti de nivel tactic au generat un indiscutabil impact strategic, fiind singurele tipuri de elemente luptătoare apte să contracareze eficient ameninţările din tipologia insurgenţei şi terorismului.

Peste 400 de medalii, ordine, decoraţii şi certificate de apreciere

În cei peste 12 ani de misiuni de luptă în Afganistan, FOS au fost răsplătiți cu 400 de medalii, ordine, decoraţii şi certificate de apreciere, atât naţionale cât şi internaţionale (americane, franceze) primite de membrii FOS care au luptat în Afganistan. Numărul militarilor FOS care ți-au pierdut viața sau au fost răniți în misiuni specifice este secret.

 

Ne puteți urmări și pe Google News