La Muzeul Naţional al Unirii din Alba-Iulia va fi expus, începând de săptămâna viitoare, un craniu special, descoperit pe raza localităţ ii Livezile, de lângă Aiud.
Acesta prezintă cea mai mare intervenţie chirurgicală efectuată la nivelul creierului realizată în Epoca Bronzului. Premiera a fost confirmată, în această săptămână, de studiile unei echipe de arheologi scoţieni de la Universitatea din Edinburgh.
Craniul a fost descoperit, la începutul anilor ’70, de Horia Ciugudean, în prezent arheolog la Muzeul Naţional al Unirii din Alba- Iulia şi conferenţiar universitar doctor la Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba-Iulia. În momentul descoperirii, craniul era spart în zeci de fragmente, care au stat câţiva ani depozitate într-o pungă, fără ca arheologul să-şi dea seama că are o piesă deosebită. Studiul amănunţit al scoţienilor Reconstituirea a însemnat însă o surpriză uriaşă: „Am sesizat prezenţa unui orificiu de mari dimensiuni, cu marginile extrem de regulate, ceea ce m-a făcut să mă gândesc că ar putea fi vorba despre o posibilă trepanaţ ie, adică o intervenţie pe creier, pe craniu“, ne-a declarat Horia Ciugudean. În 2001, în baza unei colaborări cu arheologii scoţieni, la Alba-Iulia au sosit profesorul Clive Bonzal şi colaboratoarea sa Kath McSweeney.
„I-a atras atenţia, în mod deosebit, craniul de la Livezile, căruia i-a dedicat un studiu amănunţit. Acum am primit de la doamna McSweeney o informaţie care m-a şocat şi m-a bucurat, în acelaşi timp: şi anume, nu doar confirmarea acestei intervenţii, ci şi faptul că pacienta supravieţuise. Osul a intrat într-un proces de refacere, care nu este posibil să fie sesizat decât după două-trei luni de la intervenţia respectivă. Un alt element, să zicem de senzaţie, este că, studiind bibliografia disponibilă, această trepanaţie era în mod cert cea mai mare cunoscută din preistoria României, având dimensiunile de 12,2 / 7,3 centimetri, şi, conform datelor publicate până acum, din întreaga Epocă a Bronzului la nivel european“, ne-a mai spus conferenţiarul. Pacienta: o femeie de 35-40 de ani Specialiştii au mai stabilit că a fost vorba despre o femeie cu vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani şi cu caracteristici mediteranoide. În perioada următoare va fie stabilită cu exactitate vechimea craniului, prin metoda Carbon 14. „Din aşezarea descoperită în apropierea acestui mormânt am o dată radiocarbon, obţinută în laboratorul din Berlin, care indică anul 2700 î.Hr.“, a precizat Horia Ciugudean. Intervenţia s-a făcut cu o lamă de obsidian sau de silex Descoperiri cu astfel de intervenţii, extrem de rare, s-au mai făcut, recunoaşte arheologul, dar acestea nu depăşeau 3-4 cm în diametru. „Asupra rolului acestor trepanaţii încă există dezbateri. Unii le consideră exclusiv intervenţ ii medicale, iar alţii le consideră intervenţii magice, rituale.
Însă ceea ce se mai poate spune este că, pe lângă intervenţia propriu-zisă asupra craniului, care s-a făcut, foarte probabil, cu o lamă tăioasă de obsidian sau de silex, în mod sigur a existat şi un tratament cu alte componente,să-i spunem tratament medicamentos, cu ghilimelele de rigoare, pentru că trebuia prevenită o infecţie. Faptul că a supravieţuit cel puţin câteva luni înseamnă că a depăşit şocul operator. În plus, intervenţia sigur s-a făcut în stare de semiconş tienţă, deci probabil că a fost folosită şi o substanţă halucinogenă“, ne-a mai declarat Horia Ciugudean.