Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului a anunțat numărul victimelor civile de la începutul războiului din Ucraina. Potrivit acestuia, vorbim despre cel puțin 1.563 de persoane ucise și peste 2.213 civili răniți. Acest bilanț nu este unul exact, susțin oficialii, deoarece informațiile din unele orașe sunt primite cu întârziere.
Invazia Rusiei în Ucraina a avut loc pe 24 februarie 2022, iar de atunci bombardamentele nu s-au mai oprit. Unii civili au reușit să fugă din calea atacurilor, însă alții sunt prinși în orașele intens bombardate, cum ar fi Mariupol.
Din păcate, nu au fost lovite doar clădirile militare și puncte strategice, așa cum a precizat Vladimir Putin, ci și clădiri civile. Școli, spitale sau zone rezidențiale au fost țintele atacurilor armatei ruse. Numărul victimelor civile este în continuă creștere, iar Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului anunță un bilanț de peste 1.563 de persoane ucise.
Agenția ONU a înregistrat, de la începutul războiului, 3.776 de victime civile în Ucraina. Este vorba despre 1.563 de morți și 2.213 de răniți. Aceste informații au fost făcute publice într-un comunicat publicat miercuri.
Comisariatul și-a reiterat convingerea că „cifrele reale sunt considerabil mai mari, deoarece primirea de informații din unele locuri în care au avut loc ostilități intense a fost întârziată și multe rapoarte sunt încă așteptate", potrivit CNN.
Printre zonele în care au existat „acuzații privind numeroase victime civile", organizația a enumerat Mariupol și Volnovakha (regiunea Donețk), Izium (regiunea Harkov), Popasna (regiunea Luhansk) și Borodianka (regiunea Kiev).
Masacrul de la Bucha. Civilii au fost direct vizați, susține ONU
Războiul din Ucraina s-a transformat într-un adevărat masacru la finalul săptămânii trecute. Purtătorul de cuvânt ONU, Liz Throssell, a vorbit despre evenimentele de la Bucha, unde mai mulți civili au fost uciși cu sânge rece. Aceasta susține că imaginile demonstrează faptul că civili „au fost direct vizați și direct uciși".
„Acest lucru este extrem de deranjant și sugerează cu adevărat că aceștia au fost vizați în mod direct ca indivizi și, aici, ceea ce trebuie să subliniem este că, în conformitate cu dreptul internațional umanitar, uciderea deliberată a civililor este o crimă de război.
Toate semnele sunt că victimele au fost direct vizate și direct ucise. Ai putea argumenta că a existat un context militar, de exemplu, pentru o clădire lovită, este greu de văzut care a fost contextul militar al unui individ întins în stradă cu un glonț în cap sau ars”, a declarata adăugat Throssell jurnaliștilor de la Geneva.