ONU le recomandă indienilor să nu mai confunde strada cu WC-ul

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (Unicef) au accentuat marţi nevoia urgentă pentru India, pe primul loc pe lista celor 12 ţări în care oamenii încă îşi fac nevoile în aer liber, în spaţii neamenajate, să limiteze această practică pentru a reduce incidenţa bolilor infecţioase transmise prin apă în rândul comunităţilor rurale, conform site-ului www.punjabnewsline.com.

Conform Programului Comun de Monitorizare (Joint Monitoring Programme - JMP) publicat recent de OMS şi Unicef, aproximativ 626 de milioane de oameni, adică aproape 51% din populaţia Indiei, îşi fac nevoile în spaţii neamenajate.

“Mesajul cu privire la igienă şi sanitaţie are nevoie de o mai mare prioritate, în special în zonele rurale. Eforturile pentru a limita practica defecării în spaţii deschise trebuie îndreptate asupra oamenilor obişnuiţi, pentru că este o problemă importantă pentru sănătatea publică". conform lui Aidan Cronin, reprezentant al Unicef-India.

Conform JMP, India se află pe primul loc printre cele 12 ţări în care se practică încă defecarea în spaţii deschise, neamenajate, fiind urmată în ordine de Indonezia, Pakistan, Etiopia, Nigeria, Sudan, Nepal, China, Nigeria, Burkina Faso, Mozambic şi Cambodgia.

“Este o problemă majoră pentru sănătatea publică. Acest obicei al oamenilor din zonele rurale predispune la îmbolnăviri prin contaminarea apei. Din cauza defecării în spaţii neamenajate, diferite surse de apă sunt contaminate. Această apă consumată apoi de oameni poate provoca apariţia unor boli, printre care diareea şi unele tipuri de pneumonii", a mai precizat reprezentantul Unicef, citat de Agerpres.

“Noi încercăm să îi convingem pe oamenii care îşi fac nevoile în locuri neamenajate prin discuţii, în special cu tinerii şi copiii, cărora le explicăm necesitatea folosirii toaletelor", a mai adăugat el.