ONU critică UE

Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Louise Arbour, a criticat miercuri proiectul european de directivă privind regulile de expulzare a imigranţilor ilegali din UE, care a primit aprobarea în Parlamentul European.

Actul legislativ prevede că „imigranţii ilegali“ din UE pot fi reţinuţi până la 18 luni, înainte de a fi repatriaţi, şi oferă posibilitatea aplicării unei interdicţii de cinci ani pentru reintrarea acestora în spaţiul comunitar. Louise Arbour a îndemnat statele membre UE să renunţe la noile reguli şi să ratifice în schimb convenţia ONU privind drepturile muncitorilor imigranţi.

Arbour a subliniat totodată că regretă „rezistenţa întâmpinată în rândul opiniei publice“ la ideea că imigranţii ilegali au aceleaşi drepturi cu cele ale altor persoane. Critici dure pe adresa UE au venit şi din partea preşedintelui ecuadorian, Rafael Correa, în vreme ce liderul bolivian, Evo Morales, a acuzat crearea unor „lagăre de concentrare“ pentru imigranţi şi a caracterizat directiva drept „ipocrită şi draconică“.