ONU consideră execuțiile extrajudiciare din Irak drept crime de război

ONU consideră execuțiile extrajudiciare din Irak drept crime de război

Navi Pillay, Înaltul comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, a condamnat executarea cu "sânge rece" a sute de militari şi civili irakieni de către insurgenţii sunniţi.

"Potrivit unor informaţii necoroborate, se pare că sute de indivizi noncombatanţi au fost executaţi sumar în ultimele cinci zile, în principal militari care au fost capturaţi sau care se predaseră. Chiar dacă cifrele nu au fost încă verificate, această serie de execuţii cu sânge rece par a fi crime de război", a aprecizat oficialul ONU.

Fotografii cu execuțiile a zeci de militari irakieni capturați de Gruparea Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), afiliată reţelei teroriste Al-Qaida, au fost postate pe Twitter de filiala din provincia irakiană Salahedin. Imaginile îi arată pe militarii irakieni la bordul unor camioane și, ulterior, îmbrăcați în haine civile peste uniforme, în timp ce sunt împuşcaţi cu arme automate de membri ai grupării teroriste, pe un câmp.

Execuţiile au avut loc la periferia oraşului Tikrit, după ce insurgenţii sunniţi au ocupat provincia irakiană Salahedin.