Circa o treime din totalul de 232 de milioane de imigranți la nivel mondial au sub 30 de ani, potrivit unui raport prezentat vineri de ONU și în care sunt analizate principalele probleme cu care se confruntă tinerii care își părăsesc țările de origine, scrie Agerpres.
Potrivit estimărilor ONU, în lume există circa 75 de milioane de tineri sub 30 de ani cu statut de imigranți internaționali. Dintre aceștia, circa 35 de milioane au sub 20 de ani — cifră net superioară celei înregistrate în anul 2000, când se înregistau 31 de milioane de imigranți cu vârste sub 20 de ani — în timp ce 40 de milioane de imigranți au între 20 și 29 de ani. În total, ONU a calculat că există 232 de milioane de imigranți la nivel global, ceea ce reprezintă 3,2% din totalul populației mondiale. Documentul, elaborat de Departamentul pentru Afaceri Economice și Sociale al ONU, consemnează experiența a numeroși tineri imigranți pentru a identifica problemele cu care se confruntă, atât cei care emigrează legal, cât și cei care dintr-un motiv sau altul devin imigranți ilegali. În general, raportul asigură că tinerii își îmbunătățesc nivelul de trai atunci când emigrează și își ajută și familiile, trimițând acasă o parte din câștiguri. Fenomenul emigrației este benefic și pentru țările care primesc imigranți, ducând la o mai mare eficiență economică, potrivit ONU. Totuși, raportul atrage atenția asupra problemelor pe care le poate provoca țării de origine pierderea prin imigrație a unui număr mare de tineri, deoarece se pierde capital uman și se înregistrează o așa-numită 'fugă a creierelor', îndeosebi în domenii precum medicina și educația.