Proiect DENUNŢAT de ONU: Căsătoria minorilor de la vârsta de 9 ani

Acest proiect de lege care, dacă trecea neobservat, ar fi permis minorilor să se căsătorească de la vârsta de 9 ani. Potrivit Reuters, această lege a declanşat proteste de amploare din partea femeilor şi a unor asociaţii care activează în Irak.

ONU a avertizat că acestă lege ar însemna răpirea copilăriei unor fete și băieți deja marcați de războiul din ţara lor şi din acest motiv se cere de urgenţă protejarea minorilor.

''Băieții și fetele din Irak, deja victime ale abuzurilor grave rezultând din ani de conflict, se află acum în pericol să le fie răpită copilăria''. ''Guvernul Irakului trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a proteja fiecare copil prin prevenirea adoptării unor politici care pot dăuna copiilor deja expuși unui conflict armat'', a declarat Virginia Gamba, reprezentant ONU pentru copii și conflicte armate.

UNICEF şi asociaţia ''Girls Not Brides'', arată că: "aproximativ una din cinci fete din Irak se căsătorește înainte de a împlini 18 ani. În această țară, vârsta legală de căsătorie este de 18 ani, dar fetele se pot căsători de la 15 ani cu consimțământul părinților", notează Agerpres.

Proiectul cu pricina spune că ar permite căsătoria copiilor de la vârsta de 9 ani sau la pubertate în unele secte religioase şi, a primit acordul de la Consiliul Reprezentanților (legislativul țării).