Antonio Guterres, secretarul general ONU, le-a cerut liderilor mondiali, în cadrul discursului rostit marţi în deschiderea lucrărilor Adunării Generale a ONU, să se gândească în primul rând la oameni.
Înaltul oficial ONU a avertizat totodată că un război comercial între SUA şi China ar crea o divizare în economia globală.
„Primele cuvinte din Carta Naţiunilor Unite - noi, popoarele - reprezintă o somaţie de a-i pune pe oameni în centrul muncii noastre, în fiecare zi, peste tot”, a afiermat Guterres.
„Trăim într-o lume a neliniştii. Atâţia oameni se tem că vor fi ignoraţi, daţi la o parte, lăsaţi în urmă. Maşinile le iau locurile de muncă. Traficanţii le iau demnitatea. Demagogii le iau drepturile. Războinicii le iau vieţile. Combustibilii fosili le iau viitorul„ - a avertizat secretarul general al ONU. "Noi, liderii, trebuie să ne punem în slujba oamenilor", a conchis el.
Antonio Guterres şi-a exprimat pe de altă parte temerea că „primele două cele mai mari economii ale lumii” - referire la SUA şi China - ar putea duce la apariţia a „două lumi separate şi concurente”.
În acelaşi timp, el a făcut apel la „reţinere”, în contextul recentelor atacuri asupra instalaţiilor petroliere saudite, însă fără a se referi la responsabilitatea pentru aceste atacuri, atribuite Iranului de către SUA, care au vorbit despre un „act de război”. Teheranul a negat însă orice responsabilitate şi a atenţionat împotriva unui „război total” în cazul unei riposte americane sau saudite.
Lucrările celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU au început marţi la New York sub genericul - Intensificarea eforturilor multilaterale pentru eradicarea sărăciei, o educaţie de calitate, acţiune în domeniul climei şi incluziune.
Preşedintele celei de-a 74-a sesiuni, Tijjani Muhammad-Bande (Nigeria), a făcut apel în deschiderea lucrărilor la cooperare pentru a răspunde la numeroasele provocări cu care se confruntă lumea, acordând prioritate obiectivelor de dezvoltare sustenabilă.
Oficialul nigerian a subliniat că în centrul activităţilor ONU se află pacea şi securitatea şi i-a îndemnat pe liderii lumii să se angajeze faţă de eradicarea sărăciei, combaterea schimbărilor climatice, o educaţie de calitate şi incluziune socială, notează Agerpres.