Solicitarea a venit din partea autorităților din Nigeria, care au cerut această măsură ca urmare a legăturilor dintre gruparea islamică și organizația teroristă Al Quaeda.
Includerea Boko Haram pe lista organizațiilor teroriste internaționale presupune o serie de sancțiuni la adresa membrilor grupării, cum ar fi îngheţarea averilor, un embargo asupra armelor şi interdicţii de călătorie.
"Această măsură importantă va priva Boko Haram se surse de finanţare considerabile, de armament şi de posibilitatea de a se deplasa. Această decizie relevă unitatea comunităţii internaţionale în lupta contra acestei grupări", a declarat ambasadorul american la ONU, Samantha Power.
Organizația Boko Haram a ajuns în atenția opiniei publice mondiale după ce au răpit, la mijlocul lunii aprilie, 276 de eleve dintr-o importantă comunitate creştină din Nigeria. Potrivit poliţiei, 223 dintre ele sunt în continuare în captivitate, iar 53 au reuşit să fugă.