ONG-urile pescuiesc COVID-ul din Mediterana și îl aduc în Europa

ONG-urile pescuiesc COVID-ul din Mediterana și îl aduc în Europa

Opt imigranți, sosiți în Sicilia săptămâna aceasta, după salvarea lor pe Mediterana de către un ONG, au fost descoperiți infectați cu noul coronavirus.

Cei opt făceau parte dintr-un grup de 43 de persoane care au fost debarcate miercuri de pe vasul umanitar Mare Jonio în portul Augusta, din sudul Italiei.

Mediterranea Saving Humans, un ONG de stânga, potrivit AFP, a afirmat într-un comunicat că a informat autoritățile sanitare italiene despre testele pozitive ale imigranților. MSH a adăugat că aceștia nu prezintă nici un risc pentru populație, deoarece au fost plasați în carantină, la fel ca restul grupului și membrii echipajului navei de salvare.

Primarul din Noto, un oraș din sud-estul Siciliei, în împrejurimile căruia au fost plasați în carantină imigranții și echipajul – la o distanță de circa 20 de kilometri – a încercat și el să aplaneze îngrijorarea populației:

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu ar trebui să existe nici o îngrijorare în comunitatea noastră deoarece nu va fi permis nici un contact”, a subliniat edilul Corrado Bonfanti.

Dar informația despre imigranții infectați a provocat imediat o furtună în rândul populației locale, dar și al clasei politice italiene.

Matteo Salvini, liderul formațiunii naționaliste Liga, a criticat guvernul, acuzându-l de complezență, într-un mesaj dur pe Twitter:

„Restul Europei ne privește cu milă, în timp ce traficanții de ființe umane își freacă mâinile. Guvernul? Este mut și doarme.”

Solicitarea ca imigranții să fie plasați în carantină pe navă, în loc să fie duși pe uscat a fost respinsă de guvern deoarece a fost apreciată ca oneroasă, s-a indignat președintele regiunii Sicilia, Nello Musumeci.

„Și deci pot rămâne la Noto, unde se găsesc acum. Ați auzit bine: la Noto, perla turismului nostru”, s-a înfuriat Musumeci pe Facebook, adăugând că va verifica în ce măsură este adecvat să ordoni crearea unei zone roșii prin plasarea imigranților în carantină pe uscat.

„De ce carantină pe uscat? De ce nu ne vorbește nimeni despre condițiile reale din taberele (de imigranți) libiene? Acestea sunt întrebări la care Roma are datoria să răspundă.”

Vasele umanitare de salvare au profitat de relaxarea condițiilor post-epidemie pentru a-și relua ctivitatea de recuperare din apele Mediteranei a imigranților lansați în larg de rețelele de traficanți de persoane cu care se află în complicitate, așa cum a demonstrat justiția italiană.