„Omulețul- Rachetă” și „Boșorogul” se întâlnesc la Capella
- Adrian Pătrușcă
- 12 iunie 2018, 00:00
Primul summit din istorie între un lider american și unul nord-coreean are loc astăzi. Phenianul salută o „nouă eră” în relațiile cu Washingtonul și vorbește de „denuclearizare”. „Se simte în atmosferă un mare entuziasm”, a declarat Trump.
Îmi voi da seama din primul minut dacă este serios în legătură cu denuclearizarea”, declara Trump despre întâlnirea cu Kim, la plecarea spre Singapore.
Numeroase voci de comentatori și-au exprimat îndoiala că summmit-ul de astăzi ar putea aduce rezultate concrete. „Mai mult teatru decât substanță”, este titlul unei analize publicate de AlJazeera. Sunt aceiași comentatori care, cu doar o lună în urmă, își declarau convingerea că este imposibil ca summit-ul să aibă loc.
Într-adevăr, simplul fapt că liderii american și nord-coreean vor sta azi la aceeași masă este un eveniment istoric. Țările lor se află încă în stare de război, dat fiind că, după Războiul din Coreea (1950 – 1953), nu a fost semnată nici o declarație de pace. Și, cu doar trei luni în urmă, Trump și Kim se insultau de la distanță, numinduse unul pe altul „Omulețul-Rachetă” și „Boșorogul” și se lăudau care are butonul nuclear mai mare .
Cu numai câteva ore înainte de începutul summit-ului, care va avea loc la luxosul Capella Hotel de pe Insula Sentosa, era încă neclară desfășurarea acestuia. Un oficial american citat de The Guadian a declarat că în prima parte a discuțiilor de marți dimineață va avea loc o întâlnire a celor doi lideri, singuri, doar cu translatorii, însă fără consilieri. Apoi, Trump și Kim vor merge în sala de negocieri pentru un format extins. Nu s-a stabilit cât va dura întâlnirea tête-à- tête, a declarat oficialul.
Kim pleacă repede
Se vorbește de asemenea că liderul nord-coreean și-a programat plecarea din Singapore în jurul prânzului, ceea ce lasă un timp scurt pentru tratative.
Nu este clar nici cum ar putea arăta o înțelegere dintre cele două părți. „Scopul final” al discuțiilor este ca Statele Unite și Coreea de Nord să ajungă la un acord de pace, a declarat la Al-Jazeera Alexander Neill de la Institutul Internațional pentru Studii Strategice. „Este cel mai mic numitor comun al lor. Au mers atât de departe și au investit atâta capital politic în această întâlnire, încât a pleca de aici cu mâinile goale ar fi o catastrofă.”
Casa Albă a afirmat în mai multe rânduri că dorește „o denuclearizare completă, verificabilă și ireversibilă”, așa-numita CVID, iar Neill consideră că Trump și Kim se vor îndrepta treptat spre acest țel, întâlnirea de astăzi având mai mult rolul de a se cunoaște și de a căpăta încredere unul în celălalt. „Cred că vor începe cu câteva abordări cosmetice, cu ceva coregrafie și abia apoi vor avansa către CVID. Acum, este doar o ocazie de a-și strânge mâinile.”
Entuziasm la Phenian
Remarcabil este tonul entuziast al agenției de știri oficiale a Coreei de Nord, KCNA, care a vorbit luni despre „o nouă eră” în relațiile americano-nordcoreene și de „denuclearizare”: „Un schimb de vederi ample și profunde privind stabilirea de noi relații între Republica Populară Democrată Coreeană și Statele Unite, construirea unui mecanism de menținere a păcii permanent și durabil în peninsula coreeană, realizarea denuclearizării peninsulei coreene și alte chestiuni de interes comun, așa cum o cere noua eră, vor fi subiectele discuțiilor RPDC-SUA.
Singapore, locul unde sunt interzise guma de mestecat și Playboy
Singapore, locul ales pentru acest summit istoric, este numit „Elveția Asiei de Sud-Est”, un oraș-stat bogat și exclusivist, neutru politic, înconjurat de mari puteri, care are legături strânse cu Statele Unite și este una dintre relativ puținele țări care au o ambasadă nordcoreeană.
Renumit pentru siguranța și ordinea sa, Singapore este adesea ironizat pentru că interzice guma de mestecat sau reviste precum Playboy. Pedepsele pentru infractori sunt aspre: ele merg de la bătaie cu bastonul pentru jaf și distrugere, până la condamnarea la moartea pentru traficanții de droguri.
În aceste zile, în Singapore este o atmosferă cu totul specială: 3000 de ziariști au sosit deja pentru a relata desfășurarea summit-ului, la hoteluri nu mai există camere libere, iar taximetriștii sunt depășiți de numărul comenzilor și de aglomerația din trafic.
Comercianții sunt însă încântați: vânzările lor au explodat. Astfel, un restaurant profită de ocazie pentru a vinde un fel numit „TrumpKim-chi”, o friptură de vită cu „kimchi”, un fel tradițional de varză murată picantă, care are și un hashtag pe măsură - #MakeHarmonyGreatAgain. Alte feluri după care turiștii se dau în vânt sunt cheeseburgerul „El Trumpo” sau tacos cu pui „Rocket Man”. Un bar foarte popular din Singapore servește un cocteil albastru pe bază de bourbon, botezat „Trump”, și unul roșu, „Kim”, pe bază de „Soju”, o băutură spirtoasă coreeană din orez și cartofi dulci.
De la „Air Force Un” la Mercedesul cu bodyguarzi
Kim a ajuns primul la Singapore, duminică, aterizând pe aeroportul Changi cu un avion comercial de linie al Air China, Boeing 747, provocând comentarii cu privire la „calitățile” flotei aeriene nord-coreene, de producție sovietică, cu al său „Air Force Un”. Este a treia că- lătorie a lui Kim în afara țării, de când a venit la putere în 2011, precedentele două fiind efectuate recent la Beijing, cu trenul.
O limuzina neagră Mercedes, flancată de bodyguarzi nord-coreeni îmbrăcați identic, în costume negre și cămăși albe, care au alergat pe lângă mașină, l-a dus pe Kim la Hotelul Regis, unde suita prezidențială costă 8000 de dolari pe noapte. Kim a avut o scurtă întâlnire cu premierul singaporez Lee Hsien Loong, ocazie cu care a declarat: „Lumea întreagă privește la acest summit istoric”.
La câteva ore după Kim, la Singapore a ajuns și Trump, care a postat pe Twitter: „Se simte în atmosferă un mare entuziasm”. Liderul american a partipat la un dejun cu premierul Lee, ocazie cu care a declarat că „lucrurile pot merge foarte bine” la întâlnirea de marți.