Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Malginov, spune, într-un interviu acordat cotidianului Gândul, că autoritățile de la Moscova nu au primit nicio cerere din partea celor de la Tiraspol cu privire la alipirea Transnistriei la Rusia, însă a subliniat că Republica Moldova trebuie să respecte drepturile minorităților.
„Dacă politica autorităţilor va fi îndreptată înspre discriminare, înspre suprimarea aspiraţiilor legitime ale ruşilor de a-şi proteja limba, cultura, nu ştiu care va fi situaţia. Dar Federaţia Rusă nu va stimula niciodată asemenea evenimente. Pentru că nu suntem interesaţi să avem conflicte la graniţă. Este costisitor. Implică probleme diplomatice şi politice cu alte ţări. Vrem ca autorităţile acestor ţări, din Kiev şi Chişinău, să-şi asume responsabilitatea faţă de aceste populaţii. Şi să fie înţelepte. Pentru că a fi înţelept înseamnă a fi deschis şi a găsi o soluţie normală la problemele delicate ale relaţiilor interetnice. Sperăm că aceste autorităţi din Kiev şi Moldova nu vor repeta situaţia”, a precizat ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Malginov, într-un interviu acordat cotidianului Gândul.ro.
Diplomatul rus a mai spus că, după evenimentele recente de la Kiev, sunt încercări de a bloca Transnistria, economic, din punct de vedere al migraţiei.
„Rusia a fost aceea care a convins autorităţile din Tiraspol să reînceapă negocierile în formatul "5+2". De ce este acest lucru uitat acum? Suntem interesaţi să continuăm aceste negocieri "5+2", care se bazează pe înţelegerea faptului că, da, recunoaştem statutul Republicii Moldova, dar vrem să-l vedem ca pe un stat suveran, neutru, unitar. în care drepturile minorităţilor să fie recunoscute aşa cum se cuvine”, a mai declarat Oleg Malginov, pentru gândul.ro.