OMS lansează un avertisment care anticipează un nou coșmar. Omenirea, între ciocan și nicovală

Sursă: Rido | Dreamstime.com

În Europa, numărul de infectări cu subvariantele Omicron a crescut îngrijorător, iar mai multe țări au anunțat măsuri pentru a preveni răspândirea virusului. Purtarea măștii în transportul public și spațiile închise ar reveni, din toamnă, ca o măsură obligatorie pentru a preveni posibilele lockdownuri.

Peste trei milioane de oameni s-au infectat în ultima săptămână pe continentul european cu Covid-19, iar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) trage un semnal de alarmă.

Hansk Kluge, directorul OMS pentru Europa, a îndemnat statele din Europa să vină cu măsuri de prevenire a răspândirii virusului pentru a evita explozia numărului de cazuri, în condițiile în care subvarianta Omicron BA.5 se răspândește mult mai rapid decât celelalte variante ale virusului.

Europa nu este pregătită pentru a reveni la măsurile din primăvara lui 2020. OMS recomandă vaccinarea pentru a evita o nouă criză la nivel mondial din cauza virusului

Cu toate acestea, numărul spitalizărilor s-a dublat în ultima săptămână, iar cel al deceselor a depășit 3.000.

„Avem o creştere a numărului de cazuri, într-o societate care funcţionează aproape la fel ca înainte de pandemie”,  a spus Hansk Kluge. Reprezentantul OMS în Europa a insistat că este necesar ca oamenii să poarte, din nou, masca de protecție în spațiile închise și să se vaccineze cu cea de-a doua doză de vaccin booster.

Măsurile trebuie implementate cât mai repede pentru a evita alte măsuri mult mai stricte, cum ar fi un posibil lockdown cum a fost în urmă cu doi ani.

„Acum este suficient de clar că ne aflăm într-o situaţie similară celei de vara trecută. Odată cu creşterea numărului cazurilor vedem şi o creştere a spitalizărilor, care nu vor face decât să crească şi mai mult în lunile de toamnă şi iarnă, după ce şcolile se vor redeschide, oamenii vor reveni din vacanţe şi odată cu venirea iernii interacţiunea socială se va muta în spaţii închise”, a mai spus Kluge, scrie Reuters.

Țara noastră a înregistrat în ultimele 24 de ore peste 7.600 de noi cazuri de COVID-19, iar la secția de Terapie Intensivă sunt 136 de persoane. Ministerul Sănătății, Alexandru Rafila, a recomandat purtarea măștii în spațiile închise, dar și în mijloacele de transport în comun. Mai mult, întrebat dacă România se va confrunta cu restricții mai dure, oficialul român a declarat că mizează pe o colaborare cu populația și că nu vor fi necesare noi măsuri dure.

Tot mai mulți oameni sunt îngrijorați de faptul că din toamnă, după ce majoritatea se întoarce din concedii, numărul de cazuri cu Covid-19 va exploda.