Cu chiu, cu vai, OMS a declarat că epidemia cauzată de Covid-19 constituie o urgență de sănătate publică la nivel mondial (PHEIC).
Potrivit Regulamentului sanitar internațional, starea de „urgență de sănătate publică la nivel internațional” a fost creată după epidemia SARS (2002-2003, declanșată, ca să vezi coincidență, tot în China) , prima maladie emergentă transmisibilă gravă a acestui secol. OMS a declanșat alerta mondială la 12 martie 2003.
Înainte de epidemia din China cu Covid-10, unde Partidul Comunist Chinez joacă pe sârmă, între nemulțumirile maselor și o anunțată criză economică severă, dat fiind faptul că „dușmanul” Covid-19 nu a trecut pe la învățământul politic, OMS a fost criticată pentru lipsa de reacție și gestiunea altei epidemii, Ebola (estul Africii, 2014-2015).
Un grup consultativ însărcinat cu reformele acțiunilor OMS în cazuri epidemice grave a fost atunci constituit. În raportul lor, experți independenți precizau că grupul „nu înțelegea de ce avertismente precoce” lansate încă din iunie 2014 nu au condus la „un răspuns adecvat și serios”.
Raportul descria un OMS „birocratic” care a mizat, atenție, pe „speranța că această criză ar fi putut fi gestionată grație unei bune diplomații”. Potrivit experților, preocupările economice și politice naționale au întârziat declararea stării de urgență sanitară, în special din cauza reticenței reprezentanților OMS de a lansa alerta, pentru a evita să irite guvernele locale, care ar fi putut percepe această abordare ca un „act ostil”.
Ținând cont de învățămintele crizelor sanitare anterioare și de criticile care au vizat OMS, o reformă a acțiunilor organizației a fost pusă în practică. Conducerea OMS de atunci (Margaret Chan) a anunțat că dorește să creeze un nou program de intervenție și management pentru situații de urgență umanitară, care să combine viteza, versatilitatea și viteza impactului.
În 2020, ezitările care au precedat declararării stării de urgență de sănătate publică la nivel internațional pentru Covid-19 arată că preocupările politice încă împiedică activitatea OMS.
Divergențele de la prima ședință au determinat inițial Comitetul de Urgență să declare că situația nu este una de urgență. Răspândirea bolii peste granițele Chinei și creșterea numărului de cazuri au obligat ulterior Comitetul să reconsidere această poziție.
„China a fost într-adevăr, inițial capabilă, să facă presiuni pentru a preveni această declarație”, arată experții Fundației pentru Cercetări Strategice din Paris, FRS.
Problema influenței Chinei în cadrul OMS a fost ridicată de mai multe ori, la începutul lunii februarie.
Beijing-ul a avut, evident, un puternic interes politic de a întârzia cât mai mult declarația unei PHEIC, pentru a economisi timp
Reamintim că prima ședință a Comitetului de experți OMS a avut loc cu câteva ore înainte de carantina impusă orașului Wuhan (epicentrul epidemiei), la 23 ianuarie.
„Punerea în scenă a unei mobilizări totale pe tot teritoriul țării, vizând limitarea propagării virusului în China și în străinătate, are ca obiectiv prezentarea Chinei ca o putere internațională responsabilă, în opoziție cu criticii internaționali ai managementului chinez în urma crizei SARS”, arată FRS.
Există mai multe elemente care susțin acest argument, inclusiv declarațiile, inițiale stângace, ale directorului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care păreau să folosească limbajul diplomației chineze.
De precizat că acest fost ministru al afacerilor Externe (2012-2016), și ministru al Sănătății (2005-2012) din Etiopia, a fost ales în vara anului 2017, în mare parte datorită mobilizării țărilor în curs de dezvoltare, larg (a se citi total) susținute de China, în fața britanicului David Nabaroo și a pakistanezei Sania Nishtar.
Această influență chineză în organizațiile internaționale, inclusiv în OMS, se datorează, printre altele, ponderii politice a țării pe scena internațională, contribuțiilor sale financiare semnificative la bugetul general al Organizației Națiunilor Unite, ceea ce fac din China cel de-al doilea cel mai mare contribuitor, după SUA și Japonia.
Dar și numirii unor diplomați chinezi în posturi cheie, cum ar fi Qu Dongyu, ales în fruntea Organizației Națiunilor Unite pentru alimentație și agricultură, FAO, în iunie 2019.
Pe de altă parte, trebuie adăugat că Beijingul a considerat că problemele de sănătate sunt „probleme prioritare”, de câțiva ani, iar această dorință accentuată de a influența deciziile OMS nu este, prin urmare, una neașteptată.
Această prioritate nu provine numai din imperativele naționale (asigurarea securității și protecției populației chineze, care este un factor legitimator pentru regim), ci și din imperativele internaționale (folosind problema guvernanței globale a sănătății pentru a se apropia de partenerii săi, în special în țările în curs de dezvoltare).
Spre exemplu, în 2017, anul alegerii lui Tedros Adhanom Ghebreyesus la conducerea OMS, China a semnat un protocol de acord cu OMS pentru cooperarea la inițiativa „Noului drum al mătăsii” (One Belt, One Road), a deschis institutul Global Health Drug Discovery, la universitatea Tsinghua din Beijing (în parteneriat cu Fundația Gates), a prezidat o conferință sino-americană a miniștrilor Sănătății, găzduind și o reuniune a miniștrilor sănătății din țările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud).
După ce și-a modificat evaluarea amenințării (pledând o eroare de formulare) și a calificat-o de nivel internațional, OMS nu a risipit total confuzia, o parte din documentele difuzate îndicând că riscul era „foarte ridicat în China, ridicat la nivel regional și moderat la nivel internațional”.
Subliniind că un număr tot mai mare de persoane afectate nu au fost niciodată în China, directorul OMS a cerut, pe de altă parte, statelor la 9 februarie să-și intensifice pregătirea în cazul în care aproximativ 40.000 de cazuri confirmate sunt doar „ vârful aisbergului”.
Există similitudini între Covid-19 și SARS : amândouă provin din China, din piețe cu animale vii (denumite în China „piețe umede”) implicând un agent cauzal al familiei coronavirusurilor, care nu a fost niciodată identificat până acum, și un rezervor animalier, mai exact ar fi liliecii, deși aceasta nu s-a confirmat oficial în acest stadiu.
În cursul ultimelor decenii, China și sud-estul asiatic au fost regulat zone de emergențe virale cu consecințe internaționale, în special zoonoze.
Densitatea populației și contactul cu animalele sunt factori importanți. „Piețele umede” din sudul Chinei, care adună în același loc specii sălbatice ale unor ecosisteme diverse (deși, teoretic, este o practică intrerzisă în China), favorizează nu numai transmiterea între specii, ci și trecerea virală de la animalele-gazdă la oameni.
Însă Partidul nu se grăbește să modifice gusturile și preferințele culinare dubioase ale unor chinezi