1993-1994. În anii aceștia, ziariștii acreditați la Ministerul de Interne, la Procuraturi și instanțe de judecată își începeau ziua de pe la 8.30.
Fie asistau la vreun proces, umplând agendele cu declarațiile inculpaților și martorilor, fie băteau la ușa vreunui procuror sau polițist în căutare de subiecte, fie se amestecau printre avocații strânși la „fumoar”, o cămăruță a lor de la parterul „Tribunalului Mare”, ca să afle amănunte despre clienții apărătorilor. Munceau din greu, deci, jurnaliștii acelor ani. Fără reportofoane, fără aparate foto fiindcă nu-și permitea nimeni să care în asemenea documentări fotoreporter din redacție, fără mașini care să te deplaseze de la o instituție la alta, fără telefoane.
Ziaristul acelor vremuri (1990-1993 și chiar mai târziu, în redacțiile mici) nu avea decât agendă și pix. Eu, de exemplu, îmi puneam interlocutorii cu declarații grele din anchetele jurnalistice să-mi semneze pe fiecare filă ceea ce consemnasem. Procedam ca procurorul sau polițistul pentru a nu fi descoperită fără probe, în cazul unui proces de calomnie. Da, atunci exista în Codul Penal un articol care incrimina calomnia, iar cu el erau amenințați sau târâți în procese jurnaliștii de către marii inculpați din rândul politicienilor și afaceriștilor dubioși, apăruți după revoluție.
Revin la cazul despre care am scris, întâmplat în anii 1993-1994, și soldat cu moartea unui om. Am aflat despre el de la șeful arestului de atunci, impresionat de soarta unui tânăr muncitor, fără niciun fel de latură violentă sau infracțională, tânăr ajuns întruna din celule din cauza unui moment de orgoliu nestăpânit. Gardianul, om cu multă experiență printre arestații aduși în „parohia” sa, vroia să atragă atenția societății că poți ajunge după gratii chiar și atunci când crezi că îți faci dreptate sau te aperi.
L-am rugat pe procurorul care-l arestase pe tânăr și-l trimisese în judecată (n.a.- așa era procedura atunci) sămi vorbească despre caz și sămi aprobe o discuție cu inculpatul. La fel de impresionat și el, ca și gardianul-șef, de drama traversată de acel bărbat de 28-29 de ani, procurorul mi-a aprobat cererea și a dispus ca arestatul, dacă e de acord, să fie adus la el în birou pentru o discuție cu o ziaristă. Așa l-am cunoscut pe tânărul a cărui viață s-a schimbat în câteva minute și i-am ascultat cu atenție povestea. Fiind primul caz de acest gen, adică cu un infractor fără nicio valență cuprinsă în acest termen, mărturisesc că și pe mine m-a impresionat profund.
Tânărul muncitor era căsătorit și avea un băiețel de câțiva anișori. Strânsese cu greu bani ca să cumpere o mașină second- hand. Într-o zi de weekend se întorcea cu soția și copilașul de la ștrand. Mergea încet, de aceea a și putut evita un bătrân beat care-i sărise în față pe bulevardul Nicolae Grigorescu din Capitală. A frânat brusc și a vrut să coboare. Geamul mașinii era deschis fiindcă era vară. S-a trezit cu capul bătrânului aproape de al lui și cu un scuipat în plină figură, urmat de o palmă. „Atunci mi-am auzit copilul țipând «tati-tati» și a început să plângă. Mi s-a părut umilința prea mare, să fiu bătut în fața băiețelului meu și a soției de un bețiv, fără să am vreo vină. Am făcut greșeala fatală, pentru care plâng eu acum și toată familia mea. Am coborât din mașină și m-am dus la omul care se sprijinea de colțul mașinii mele”, mi-a relatat șoferul arestat. I-a dat un pumn bătrânului beat sau doar l-a îmbrâncit, nu-mi mai amintesc cu acuratețe. Cert e că omul a căzut cu capul de asfalt și a murit. Șoferul a fost arestat inițial pentru ucidere din culpă.
Procurorul a făcut ancheta, iar după adunarea tuturor probelor a schimbat încadrarea faptei, tânărul șofer fiind trimis în judecată sub învinuirea lovituri cauzatoare de moarte. Magistratul a cerut pedeapsa minimă prevăzută de lege, având în vedere și profilul moral al șoferului inculpat. Anii petrecuți în detenție de către acesta sunt sigură că au lăsat urme adânci atât în el, cât și în familia lui și a bătrânului victimă.
Așadar, dragi șoferi, atenție mare în trafic!
Recomandările noastre
