Oameni noi, obiceiuri vechi! Viceprimarul USR PLUS a cerut evacuarea jurnaliștilor de la ședința Consiliului Local. Delir total în sala de ședințe

N-a fost o zi bună pentru USR PLUS la Brașov. Viceprimarul Flavia Boghiu și colegii ei au înregistrat două înfrîngeri la rând.

Prima a ieșit la rampă Flavia Boghiu, viceprimarul USR PLUS al Braşovului. Ea a solicitat luni, în debutul şedinţei extraordinare a Consiliului Local, ca doi jurnalişti, care erau prezenţi fizic la dezbateri, să părăsească sala, invocând Regulamentul forului local şi "situaţia pandemică".

A invocat un articol din regulament care nu avea legătură cu presa

Conform viceprimarului USR PLUS, cei doi jurnalişti nu ar fi avut dreptul să participe la ședință pentru că nu sunt consilieri locali, nici membri ai aparatului administrativ al Primăriei şi nici invitaţi chemaţi să prezinte informări. Un alt motiv invocat a fost că nu au depus o cerere cu 24 de ore înainte de ședință.

Flavia Boghiu şi-a susținut punctul de vedere invocând un articol din Regulamentul Consiliului Local, care prevede că la "şedinţe pot asista şi lua cuvântul prefectul, preşedintele Consiliului Judeţean sau reprezentanţii acestuia, deputaţii şi senatorii, miniştrii şi ceilalţi reprezentanţi ai Guvernului, secretarii şi subsecretarii de stat, conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale, conducătorii compartimentelor de resort şi ale organismelor prestatoare de servicii publice sau de utilitate publică din UAT şi persoane interesate în sensul prezentului regulament".

Conform viceprimarului USR PLUS, pentru a putea lua parte la şedinţele forului local, "persoanele interesate" trebuie să facă o cerere cu cel puţin 24 de ore înainte, ceea ce, în cazul celor doi , nu s-a întâmplat.

"Având în vedere situaţia pandemică, ar putea intra în sală 500 de persoane şi noi nu-i putem împiedica", a spus Boghiu referindu-se la necesitatea restricţionării participării publicului la şedinţe în contextul pandemiei. Ea a afirmat, de asemenea, că, dat fiind că şedinţele sunt transmise şi online, nu este necesară prezenţa jurnaliștilor în sală.

În cele din urmă, celor două persoane în cauză li s-a permis să rămână în sală, după ce secretarul municipiului, Adriana Trandafir, a venit cu precizarea că articolul citat de viceprimarul Boghiu face referire la luarea de cuvânt, nu la posibilitatea de a participa la şedinţă. Mai mult, preşedintele de şedinţă, consilierul PSD Alexandra Crivineanu, i-a comunicat Flaviei Bighiu că cei doi au anunțat că sunt vaccinaţi anti-Covid-19.

"Alianța"  PNL-PSD a respins organigrama propusă de primarul USR PLUS

Incidentul a avut loc într-o şedinţă extraordinară convocată de primarul USR PLUS Allen Coliban pentru adoptarea noii organigrame a Primăriei. Primarul a lipsit din motive medicale. Proiectul, care prevede înfiinţarea a 65 de posturi şi crearea mai multor noi funcţii de conducere, printre care cinci în fruntea unor direcţii şi două de directori ai unor direcţii generale, a fost respins cu 15 voturi "împotrivă", ale consilierilor PSD şi PNL şi 12 voturi "pentru" ale aleşilor USR PLUS, anunță Agerpres.