Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, negociază astăzi cu sindicatele din educație

Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, negociază astăzi cu sindicatele din educație

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, continuă discuţiile cu sindicaliştii pe proiectul Legii salarizării unitare, astăzi venind la negocieri sindicatele din educaţie.

Preşedintele Federaţiei “Spiru Haret” din educație, Marius Nistor, a declarat că la discuţii vor fi făcute propuneri ca debutantul în învăţământ, care are studii superioare, să primească dublul salariului minim pe economie, salarizarea să nu depindă exclusiv de vechime şi cei care muncesc mai mult şi mai bine, să poată fi stimulaţi corespunzător, dintr-un fond de premiere.

„Am lucrat pe mai multe variante de lege, că dacă stăm să ne gândim bine, este varianta 284 din perioada domnului Boc, pe urmă varianta doamnei Rovana Plumb, pe urmă numeroasele variante ale guvernului Cioloş. Acum, discutăm o nouă variantă, aşteptăm să vedem care e conţinutul acestei variante, care sunt salariile preconizate pentru sistemul de învăţământ universitar şi preuniversitar, în câte etape vor fi acordate creşteri salariale, dacă vor exista aceste creşteri. Deci vedem care sunt datele tehnice şi vedem în ce măsură Ministerul Muncii a ţinut cont de propunerile federaţiilor sindicale reprezentative”, a spus Marius Nistor, la intrarea în sediul Ministerului Muncii.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” a precizat că sindicaliştii şi-ar dori ca salariile debutantului în învăţământul preuniversitar, cu studii superioare de lungă durată, să fie dublul salariului minim pe economie, pentru ca educaţia să devină un domeniu atractiv şi din punct de vedere salarial pentru cei care îşi doresc o carieră didactică, precizând că până la vocaţie, trebuie să existe şi recompensa financiară.

Marius Nistor a mai spus că salarizarea în educaţie nu mai trebuie să depindă exclusiv de vechime, pentru că nu  este normal ca un cadru didactic să aştepte peste 40 de ani ca să poată obţine un salariu maxim în sistemul de învăţământ.

Liderul sindical a adăugat că ar trebui să se poată face şi o diferenţiere din punct de vedere salarial, astfel încât cei care muncesc mai mult şi mai bine să poată fi stimulaţi corespunzător.

„Este bine să existe un fond de premiere de cel puţin 5% la dispoziţia unităţilor de învăţământ şi, pe baza unor criterii cuantificabile foarte clare, să poţi face acele diferenţieri salariale în rândul colegilor care lucrează în învăţământul preuniversitar şi universitar”, a precizat Nistor.

El a adăugat că impactul bugetar anunţat de Ministerul Muncii şi Guvernul ar fi de 32 de miliarde de lei pentru tot sistemul bugetar, iar termenul final de aplicare a noii legi ar fi 2021.

 

Ne puteți urmări și pe Google News