Olguţa Vasilescu arată cu degetul spre DNA după ce ICCJ a amânat pronunţarea în cazul lui Liviu Dragnea

Olguţa Vasilescu arată cu degetul spre DNA după ce ICCJ a amânat pronunţarea în cazul lui Liviu Dragnea

După ce Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis amânarea pronunţării unei sentinţe în dosarul DGASPC Teleorman care-l vizează pe Liviu Dragnea, Lia Olguţa Vasilescu a comentat situaţia afirmând că „Nu este posibil să vii și să condamni un om pentru faptul că două doamne nu s-au dus la serviciu”

 

Președintele completului de judecată de la Instanța supremă a anunțat, luni, că magistrații vor amâna pronunțarea unei sentințe în cazul lui Liviu Dragnea, potrivit dcnews.ro

„Înainte se discuta despre faptul că DNA voia să schimbe încadrarea la ultimul termen, exact cum i-au făcut în Dosarul Referendumului, când el s-a apărat pentru fraudă, pentru că așa l-au anchetat, așa au început dosarul, așa l-au judecat pentru fraudă electorală. După ce au anchetat câteva mii de oameni cu Biblia și au văzut că nu era niciun fel de fraudă electorală, au schimbat încadrarea și la ultimul termen de judecată i-au spus că îl condamnă pentru faptul că a folosit date personale ale unor oameni. Practic, el nu a apucat să se apere deloc în Dosarul Referendumului pentru ceea ce a fost condamnat.

Același lucru este și aici. Asta a vrut să facă DNA. Cred că oamenii nu mai sunt proști și nu se mai lasă păcăliți. Nu este posibil să vii și să condamni un om pentru faptul că două doamne nu s-au dus la serviciu, dar în același timp avem un personaj care ne vorbește în fiecare zi despre penali, care trebuie să dea vreo 350.000 de euro statului român pentru o cauză luată prin fraudă și nu se întâmplă absolut nimic și nu vorbim nici măcar de un dosar cerut în acest caz'', a spus Lia Olguța Vasilescu.

Procurorul DNA a anunțat, luni, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) că solicită pedepse mai aspre pentru inculpații din procesul lui Liviu Dragnea. "Solicităm aplicarea unor pedepse spre limita medie, nu spre minim, așa cum a apreciat instanța de fond", a precizat procurorul.