Adversarii unei noi legi din Olanda care restricţionează vânzarea de haşiş străinilor au lansat o campanie pro-canabis în vederea viitoarelor alegeri legislative. Promotorii acestei campanii cer electoratului să voteze partidele pro-marijuana.
Campania a debutat ieri într-o piaţă din Maastricht, oraş din sudul Olandei, unde bărbatul deţine o cafenea, locul obişnuit de vânzare de canabis până la intrarea în vigoare a noii legi care restricţionează acest comerţ. "Astăzi, am lansat o campanie pro-canabis pentru a încerca să-i convingem pe alegători să voteze în mod pozitiv la scrutinul din 12 septembrie, a declarat, unul din organizatorii mişcării.
O caravană condusă de un vechi autobuz şcolar american, vopsit în argintiu, va traversa în următoarele săptămâni Olanda "pentru a-i convinge pe oameni" să voteze cu "partidele care sunt în favoarea canabisului".
Intrată în vigoare la 1 mai în sudul ţării, legea privind consumul de canabis vizează să limiteze ambuteiajele, gălăgia nocturnă şi înmulţirea vânzătorilor de droguri, fenomene provocate de afluxul de milioane de străini care veneau să cumpere haşiş din cafenele.
Vizând într-o primă etapă circa 80 din cele 670 de cafenele olandeze, noua lege ar urma să tranforme aceste localuri într-un fel de 'cluburi cu circuit închis' care să mizeze pe maximum 2.000 de membri cu domiciliul în Olanda şi cu vârste de peste 18 ani. Legea se va extinde la 590 de cafenele la începutul lui 2013.