Un fost ofiţer sovietic, care susţine că a doborât avionul pilotat de John McCain în 1967, în timpul războiului din Vietnam, a spus că se bucură că fostul militar american a ieşit învins în cursa pentru Casa Albă, scrie agenţia Ria Novosti, citând un cotidian rusesc.
McCain a fost doborât deasupra oraşului Hanoi în timpul unei misiuni de bombardare, în 26 octombrie 1967, şi a fost luat ostatic de armata nord-vietnameză. John McCain a petrecut cinci ani într-o tabără a prizonierilor de război, unde a fost torturat de mai multe ori.
Dacă paznicii fostei închisori vietnameze au spus că l-au iertat pe McCain pentru raidurile sale de bombardare, şi chiar au susţinut candidatura acestuia la preşedinţia Statelor Unite, Yury Trushyekin, în vârstă de 70 de ani, nu şi-a schimbat sentimentele faţă de actualul senator de Arizona.
"Este bine că nu a devenit preşedinte. Chiar şi în închisoare a spus de multe ori cât de mult îi urăşte pe ruşi, ştiind că a fost o racetă de-a noastră care l-a doborât", a spus Trushyekin pentru cotidianul rus "MK v Pitere". "Relaţiile ruso-americane ar fi avut mult de suferit, asta e sigur".
Nu există nici o confirmare oficială a faptului că soldaţii sovietici au luptat în Vietnam de partea comuniştilor din Nord în anii 1960 şi 1970. Totuşi, Trushyekin, care este internat într-un spital din Sankt Petersburg, a vorbit fără mare dificultate despre perioada pe care a petrecut-o în junglele din Asia de sud-est. "Am ajuns în Vietnam în momentul în care existau unităţi militare mixte cu vietnamezii", a spus el, adăugând că a fost ofiţer într-o unitate de artilerie.
Despre ziua în care a fost doborât McCain, Trushyekin şi-a amintit că formaţia sa se pregătea să îşi părăsească postul din apropierea unui pod, când au apărut două avioane americane.
"Ne pregăteam să plecăm când sirenele au început să sune", a spus el. "Două avioane americane F-4 Phantom zburau în direcţia noastră. Mai aveam doar două rachete din şase. Vietnamezii au tras primii. Racheta lor şi-a ratat ţinta şi a căzut în junglă. Un avion a ocolit dealul, iar celălalt a zbrat peste pod. Am tras în al doilea."
După ce avionul lui McCain a fost doborât, nord-vietnamezii l-au descoperit într-un lac din apropiere. "Avea mâinile pline de sânge şi era în stare de şoc", a spus fostul ofiţer sovietic. "A avut noroc că a reuşit să îşi arunce pistolul, altfel l-ar fi împuşcat imediat".
McCain, fiul unui amiral al Marinei Militare a Statelor Unite, a fost o mare captură pentru Vietnamul de Nord. Trushyekin a găsit cartea de identitate a lui McCain, şi chiar a adus-o în Uniunea Sovietică, dar a pierdut-o cu mai mult timp în urmă.
Fostul ofiţer sovietic spune că nu a mai auzit de McCain până în 1986, când acesta a devenit senator al statului Arizona.