Fostul jucător al Universităţii Craiova se confruntă, în continuare, cu unele probleme fizice şi nu a făcut parte din lotul pe care s-a bazat Parma în disputa de astăzi, cu AC Milan.
Valentin Mihăilă a părăsit antrenamentul de luni al formaţiei pregătite de tehnicianul Roberto D’Aversa, după ce a acuzat dureri puternice în zona muşchilor aductori. Chiar dacă oficialii Parmei au dat asigurări că accidentarea acestuia nu va necesita o lungă pauză de recuperare, tânărul fotbalist în vârstă de 21 de ani a rămas în afara lotului echipei pentru confruntarea cu „diavolii roşii”.
Antrenorul principal al trupei de pe „Stadio Ennio Tardini” spune că Mihăilă a resimţit aceste probleme medicale încă din urmă cu mai multe zile, iar starea sa s-a înrăutăţit după cele trei partide disputate pentru naţionala României, în preliminariile Campionatului Mondial din 2022.
„Mihăilă nu s-a simţit foarte bine nici la echipa naţională şi s-a întors de acolo cu mari probleme medicale. A jucat cu infiltraţii, iar noi am încercat să-l protejăm” a explicat D’Aversa absenţa de pe foaia de joc a fostului oltean, pentru întâlnirea cu suedezul Zlatan Ibrihamovic şi compania.
D’Aversa laudă calităţile lui Mihăilă
Deşi a fost criticat deseori de presa din „Cizmă”, pentru timpul puţin pe care i-l oferă pe gazon internaţionalului tricolor, Roberto D’Aversa se apară. Tehnicianul de 45 de ani afirmă că Mihăilă a avut nevoie de o perioadă de acomodare şi, treptat, a început să primească tot mai multe şanse. Evoluţiile jucătorului ofensiv de 1,77 metri sunt lăudate de D’Aversa, care promite să exploateze în viitor, la nivel maxim, calităţile acestuia.
„Mă aşteptam să fiu întrebat despre Valenti Mihăilă, pentru că au fost foarte multe discuţii în mass - media despre timpul pe care i-l acord pe teren acestuia. Nu-mi place să discut individual despre jucători, dar, când am ajuns eu la Parma, Mihăilă avea un singur meci în picioare. După aceea, pentru că are calităţi extraordinare, a strâns un număr important de partide” a mai adăugat antrenorul principal al galben - albaştrilor.
Dennis Man, celălalt tricolor aflat în componenţa Parmei, figurează, pe de altă parte, în primul unsprezece pe care îl va arunca pe teren Roberto D’Aversa. Vârful ajuns în Serie A, de la FCSB, a marcat, în ultima etapă, primul său gol din campionatul italian, aducând un punct din deplasarea de la Benevento.