Procurorii bulgari l-au acuzat pe șeful unui ONG că spionează pentru Rusia ca parte a unui plan apropiere a Bulgariei de Moscova
Bulgaria, cel mai fidel satelit al fostei URSS, este acum membru al NATO și al Uniunii Europene, dar are legături culturale și istorice strânse cu Rusia, care rămâne principalul său furnizor de energie.
Potrivit anchetatorilor bulgari, Nikolai Malinov, în vârstă de 50 de ani, șeful Mișcării Naționale Ruse, lucrează din 2010 la Institutul de Studii Strategice al Rusiei, în principal condus de foști agenți de informații străini, precum și pentru un ONG, „Vulturul bicefal rus”, scrie The Moscow Times. A fost și deputat al Partidului Socialist Bulgar.
"Nikolai Malinov a fost acuzat că a deservit organizații străine pentru care a lucrat ca spion", a declarat procurorul general adjunct Ivan Geșev.
Malinov a fost eliberat pe cauțiune, dar nu are voie să părăsească țara, a declarat procurorul general Sotir Tsatsarov. Procurorii au spus că au găsit un document rus scris de Malinov în limba rusă care stipula „necesara reorientare geopolitică a Bulgariei”.
"Documentul descrie măsurile care trebuie luate pentru a reforma complet orientarea geopolitică a Bulgariei, care se îndepărtează de Occident și se îndreaptă spre Rusia", a spus Geșev.
Documentul arăta că Malinov intenționa să creeze site-uri web, un canal de televiziune, un think tank influent și un partid politic care să încurajeze bulgarii să capete o viziune mai pozitivă despre Rusia, pe baza tradițiilor lor slave comune și a creștinismului ortodox.
Președintele bulgar Rumen Radev, care are relații amicale cu Rusia, a declarat că acuzațiile împotriva lui Malinov sunt „foarte grave”, iar procurorii trebuie să prezinte dovezi „irefutabile” de infracțiune.
Ambasada SUA la Sofia a declarat într-o declarație că era la curent cu presupusul caz de spionaj și că a susținut pe deplin „eforturile Bulgariei de a-și apăra suveranitatea împotriva oricărei influențe perverse”.
Procurorii au mai anunțat și că au interzis unui veteran al Rusiei, Leonid Reșetnikov, fost general KGB, să intre în Bulgaria timp de zece ani. Reșetnikov este vicepreședinte al „Vulturul bicefal rus” și fost director al Institutului rus de studii strategice.
Malinov a călătorit regulat în Rusia pentru a se întâlni cu Reșetnikov și Konstantin Malofeev, un finanțator influent și șeful ”Vulturului bicefal” , unde a primit fonduri și i s-au dat sarcini, a spus Geșev.