Valeri Ceaika, un reprezentant al administrației ruse de ocupaţie din Lugansk, a fost ucis într-un atentat cu dispozitiv exploziv, la Starobielsk, au anunţat autorităţile proruse, conform AFP.
Dispozitivul exploziv a fost plasat în mașina sa
Valeri Ceaika a fost ucis prin ”detonarea unui dispozitiv exploziv neidentificat”, plasat în maşina acestuia, lângă filiala Universității Pedagogice de Stat Lugansk , din Starobielsk, a anunţat luni Comitetul local de anchetă.
”Camaradul nostru este mort”, a anunţat pe Telegram şeful administraţiei municipale din Starobilsk, Vladimir Cernev, adăugând că o anchetă este în curs.
Valeri Ceaika avea un post de conducere în serviciile administrative ale districtului Starobilsk, fiind șeful adjunct al centrului pentru deservirea organizațiilor educaționale. Potrivit SPARK, centrul este o instituție de stat a raionului, care deservește nevoile instituțiilor de învățământ din raion, inclusiv organizarea utilităților educative.
Pasechnik deplânge moartea oficialului ucis cu dispozitiv exploziv
Șeful Republicii Populare Lugansk (LPR), Leonid Pasechnik, a declarat că vor fi pedepsiți cei care au ordonat și au efectuat atacul terorist de la Starobielsk, în care a murit adjunctul șefului centrului de deservire a organizațiilor educaționale Valeri Chaika.
Pasechnik a declarat că decedatul „era o persoană bună, un mentor și lider cu experiență și se bucura de o autoritate binemeritată în rândul compatrioților săi”. "A făcut totul pentru a restabili cât mai repede situația în Starobielskul, eliberat de la naționaliștii ucraineni. A fost iubit pentru curajul, patriotismul sincer, dorința de a-i ajuta pe cei din jur. Îmi exprim sincerele condoleanțe familiei și prietenilor lui Valeri Chaika. Moartea a fost o pierdere gravă pentru întreaga republică”, a adăugat șeful regiunii.
A fost deschis un dosar penal
"Comisia de investigație a deschis deja un dosar penal pentru atacul terorist; la locul exploziei lucrează oamenii legii. Autorii și clienții acestei crime groaznice vor fi cu siguranță pedepsiți", a scris președintele LPR Pasechnik.
Dosarul penal a fost deschis în temeiul lit. "b" din Partea 3 a art. 205 din Codul penal al Federației Ruse (act terorist), partea 1; a art. 222.1 din Codul penal al Federației Ruse (dobândirea, transferul, depozitarea, transportul, expedierea sau transportul ilegal de explozivi sau dispozitive explozive), partea 1; și a art. 223.1 din Codul penal al Federației Ruse (fabricarea ilegală de explozivi). Ancheta se desfășoară cu sprijin operațional din partea Direcției FSB din Rusia pentru LPR.
În trecut, atentate cu maşină-capcană imputate Ucrainei au vizat, în mai multe rânduri, reprezentanţi proruşi, în regiunile ucrainene ocupate. Lugansk este una dintre cele patru regiuni a căror anexare a fost revendicată de Moscova în septembrie 2022, alături de Deoneţk (est) şi Zapopojie şi Herson (sud).