Ofertă refuzată la UDMR. Este vorba despre mulți bani

Ofertă refuzată la UDMR. Este vorba despre mulți bani

Înaintea fiecărei campanii pentru alegerile locale, UDMR Târgu Mureș lansează zvonul că de această dată maghiarii dau marea lovitură, deoarece marea lor durere este că din anul 2000 nu au mai reușit să cucerească fotoliul de edil.

De fiecare dată, numele vehiculat că intră în competiție este cel al fostului mare fotbalist Loți Boloni, care este apreciat și îndrăgit și de maghiari, dar și de români. Doar că, de fiecare dată Boloni refuză oferta. Contractele pe care le are ca antrenor sunt mult mai consistente decât salariul de primar. Potrivit surselor EVZ, acesta le-a și spus pețitorilor unionali să nu-l mai bată la cap, prin urmare e posibil ca acesta să nu mai fie întrebat.

Și în acest an, udemeriștii au încercat marea cu degetul. Din vară, lansează și întrețin zvonul că pregătesc o mare surpriză la Primăria Târgu Mureș. Deja, toată lumea știe că este vorba despre Loți Boloni și toată lumea știe că nu se va întâmpla.

Preşedintele executiv al UDMR, Porcsalmi Balint, a confirmat, joi, că nu există nicio șansă ca Boloni să se implice.

„27.000 de voturi sunt necesare, în iunie 2020, ca să îl schimbăm pe Florea. Trebuie să formulăm foarte clar, trebuie să avem scopuri foarte clare, unul dintre aceste obiective este să îl schimbăm pe Florea. După calculele mele avem nevoie de 27.000 de voturi. La alegerile locale din 2020 aceasta va fi campania la care lumea va fi atentă, în toată Transilvania, în întreaga organizaţie şi mai ales oamenii din Târgu Mureş.

Nu este un lucru local, este o chestiune comunitară ceea ce va determina toată Transilvania. 262 - atâtea zile avem până la alegerile locale. Le vom petrece cu mai puţină strategie şi mai multă muncă, ştim câte voturi vrem să obţinem, ştim cât timp avem să obţinem aceste voturi, trebuie să facem o programă, să găsim voluntarii necesari, o agendă, un calendar.

Trebuie să avem o comunicare eficientă. Dacă am înţeles bine, azi porneşte campania pentru scaunul de primar din Târgu Mureş Avem nevoie de o singură persoană, un sigur candidat care să câştige aceste alegeri, nu patru, nu 27, unul singur. Numele acestui candidat nu este Boloni Laszlo, am vorbit despre acest lucru, am avut foarte multe discuţii şi vreau să spun că, în timp ce discutam cu cei care vorbesc cu Boloni şi nu doar fac anunţuri prin presă, în prezent nu există şanse ca Boloni să accepte această candidatură”, a declarat Porcsalmi Balint, citat de Agerpres.

Dorin Florea, despre care vorbește liderul UDMR, a câștigat fără întrerupere din 2000 Primăria Târgu Mureș. Printre alții, i-a avut contracandidați pe Gyorgy Frunda și Borbely Laszlo. Aceștia nu au convins electoratul maghiar să îi voteze, electorat pe care Florea l-a cucerit și cea mai mare parte i-a rămas fidel.

UDMR Târgu Mureș îl aruncă în luptă tot pe Soos Zoltan, directorul Muzeului Judeţean Mureş, care a mai candidat și în 2016.

Ne puteți urmări și pe Google News