Oceanul de sub pamant

Oceanul de sub pamant

Oamenii de stiinta au descoperit dovezi ale existentei unui urias rezervor de apa sub scoarta terestra, in zona estului Asiei, care are un volum cel putin egal cu cel al Oceanului Arctic.

Descoperirea a fost facuta de seismologii americani Michael Wysession si Jesse Lawrence. Ei au analizat diagramele a peste 600 de seismograme care inregistreaza undele generate de cutremure, colectate din toate zonele planetei, si au remarcat o regiune  aflata sub Asia in care undele seismice par a fi atenuate. "Apa incetineste putin undele seismice", explica Wysession.

Studii anterioare presupuneau ca daca un strat rece de pe fundul oceanului s-ar scufunda mii de kilometri in mantaua terestra, atunci temperaturile foarte mari ar cauza evaporarea apei. "Exact asta aratam noi aici. Apa din roci se scufunda odata cu stratul acesta si devine din ce in ce mai fierbinte cu cat se scufunda mai tare, iar roca ajunge sa fie in cele din urma instabila si pierde apa".

Ulterior, apa urca spre straturile superioare, care devin saturate cu apa. "Arata ca o roca solida, insa in laborator apa ar fi vizibila", mai spune Wysession. Chiar daca pare solida, compozitia unora dintre straturile de roca oceanica contine 15% apa, moleculele de apa fiind "inchise" in structura minerala a rocii. In timpul incalzirii, roca se deshidrateaza.

Cercetatorii estimeaza ca 0,1 la suta din roca ce se scufunda in mantaua terestra in acea zona este de fapt apa, cantitatea echivaland cu volumul Oceanului Arctic. Wysession a denumit aceasta descoperire "anomalia Beijing", deoarece atenuarea seismica se produce la nivel maxim chiar sub capitala chineza.

Zonele albastre sunt cele de mare densitate, in vreme ce suprafetele rosii reprezinta straturi de adancime cu un continut ridicat de apa

Ne puteți urmări și pe Google News