Se împlinesc fix 100 de ani de când Armata Roșie a intrat în marș în Tbilisi, capitala Republicii Georgia.
THE WASHINGTON POST: În acea zi, Georgia s-a trezit sub ocupație sovietică și și-a pierdut libertatea și locul în Occident. Georgia s-a poticnit din nou pe calea ei occidentală marți, atunci când poliția a luat cu asalt sediul principalului partid de opoziție și l-a arestat pe liderul lui, Nika Melia.
SUA și aliații europeni avertizează de o vreme actualul guvern georgian că trebuie să respecte regulile jocului democratic corect.
S-a risipit orice posibilă senzație de reținere în legătură cu autoritățile georgiene
Acum s-a risipit orice posibilă senzație de reținere în legătură cu autoritățile georgiene. Este un semnal clar că Georgia face o cotitură evidentă de la aspirațiile sale declarate de a deveni membru al comunității euroatlantice. Arestarea liderului partidului de opoziție Mișcarea Națională Unită înseamnă că aliatul cel mai îndârjit al Washingtonului din regiune derapează către autoritarism.
În ultimele trei decenii americanii și europenii au investit miliarde de dolari în încercarea de a ajuta mica țară din Caucazul Sudic să devină un partener de încredere în fostul spațiu sovietic.
Georgia era considerată de Occident un studiu de caz: dacă după 70 de ani de cârmuire sovietică ea poate scăpa de pe orbita Moscovei, atunci și alte țări din regiune se pot descotorosi de practicile corupte adânc înrădăcinate și-și pot revendica locul în Occident.
Moștenirea ambițiilor imperiale sovietice și rusești încă mai bântuie Georgia
Tbilisi s-a dovedit totodată un potențial aliat vital, în condițiile în care competiția geopolitică reînnoită cu Rusia a prins avânt în regiune.
Arestarea lui Melia demonstrează modul în care moștenirea ambițiilor imperiale sovietice și rusești încă mai bântuie Georgia. Ascensiunea politică din ultimii nouă ani a miliardarului georgian Bidzina Ivanișvili, care și-a făcut cea mai mare parte a averii în Rusia, a coincis cu o deteriorare constantă a normelor democratice.
El a fost premier în perioada 2012-2013, dar se consideră în general că acum el e cel care trage sforile din culise. Dominația sa politică tot mai mare a fost marcată de o tot mai pronunțată capturare a statului, de un colaps al independenței justiției, de înrăutățirea libertății presei și de persecuții permanente ale opozanților politici.
Acuzațiile aduse lui Melia sunt considerate în general a fi motivate politic
Încarcerarea lui Melia, acuzat de violență la o manifestație anti-rusească din 2019 de la Tbilisi, a fost cu siguranță întâmpinată cu satisfacție la Moscova.
Unii au comparat evenimentele din Georgia cu cazul opozantului Kremlinului Aleksei Navalnîi, a cărui arestare recentă la Moscova a stârnit multă indignare în Occident. Acuzațiile aduse lui Melia sunt considerate în general a fi motivate politic, ca și cele aduse lui Navalnîi.
Diferența este însă că acest lucru se întâmplă într-o țară care are sprijinul ambelor partide mari din SUA și care era aclamată cândva drept o campioană a reformelor și „un far al libertății” în spațiul fost sovietic.
Actualul ambasador britanic la Tbilisi a vorbit în numele multor observatori internaționali atunci când a calificat drept „șocante” ultimele evenimente. Totuși, cei care au urmărit evoluția Georgiei în ultimii ani au fost oricum, numai surprinși nu. Acest nou caz de reprimare se prefigura demult.
SUA au fost absente
Însă SUA au fost absente în cea mai mare parte. Administrația Trump nu l-a înlocuit mai bine de doi ani pe ambasadorul american la Tbilisi. Și dacă Departamentul de Stat a publicat comunicate în care îndemna guvernul georgian să respecte principiile democratice, faptul că nu s-a acordat atenție evenimentelor din teren a făcut ca actualul guvern susținut de Ivanișvili să aibă senzația că poate acționa cu impunitate.
Tbilisi s-a folosit de această inconsecvență pentru a testa cât de departe poate merge. Într-o manevră care a încălzit inimile la Moscova și Beijing, el a anulat proiectul portului maritim Anaklia, pe care SUA îl calificaseră drept esențial pentru interesele lor strategice în Caucazul Sudic.
A ațâțat sentimente anti-occidentale și xenofobe intrând în parteneriat cu partide și mișcări fățiș rusofile și a dispersat protestatarii anti-ruși cu gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene.
Reacția administrației Biden a părut ștearsă
La Washington arestarea lui Melia a fost primită cu critici dure. Un grup bipartid de senatori și reprezentanți a publicat comunicate care îndeamnă guvernul georgian să-l elibereze pe Melia, afirmând că măsura „periclitează ceea ce a mai rămas din democrația și calea euroatlantică a Georgiei”.
În comparație cu acestea, reacția Departamentului de Stat și a noi administrații Biden mai în general a părut ștearsă. Democrațiile, arată istoria, nu mor peste noapte, ci lent, prin stagnare și declin. Însuși președintele Biden a declarat că „progresul democratic este sub asalt” în întreaga lume.
Acesta va fi un test pentru noua administrație. Dacă SUA nu vor opri aliați precum Georgia să alunece în autoritarism, atunci cum ar putea America să izbândească în țări mai mari, precum Rusia ori Turcia?
Mulți speră la Tbilisi că administrația Biden își va asuma un rol mai activ, după cum președintele însuși a promis. Și, conform unui citat atribuit frecvent lui Winston Churchill: „Întotdeauna poți conta pe americani că vor face lucrul corect - după ce vor fi epuizat toate celelalte posibilități”. Cei preocupați de viitorul democrației georgiene speră că a venit momentul ca SUA să procedeze astfel.
Traducere: Andrei Suba, RADOR