NEZAVISIMAIA GAZETA. Occidentul resimte cu înfrigurare actualele succese tactice ale Federației Ruse în cursul operațiunii militare speciale din Ucraina. Occidentul resimte cu înfrigurare actualele succese tactice ale Federației Ruse în cursul operațiunii militare speciale din Ucraina.
Ce se află în spatele acestor cuvinte explicase Stoltenberg în ajun, spunând că NATO se va extinde pe seama Suediei și Finlandei și nu a exclus posibilitatea unor livrări de cele mai noi tipuri de armamente de înaltă precizie și de tehnică pentru Kiev și țările membre UE și ale Alianței Nord-Atlantice.
Pe 10 ianuarie la Harkov a sosit ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, care a promis să crească livrările de arme pentru Ucraina, precum și să formuleze propuneri concrete în direcția sprijinirii intrării țării în UE
Ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung l-a citat în acest sens pe primul ministru al Poloniei, Mateusz Morawiecki, care împreună cu liderii Franței și Marii Britanii, fac lobby acestui gen de livrări. "Varșovia primește de la Statele Unite 350 de tacuri Abrams și este dispusă să transfere Ucrainei tancurile sale Leopard 2", a declarat primul ministru polonez, care a promis crearea unei coaliții a țărilor care au capacitatea să înzestreze Forțele Armate ale Ucrainei cu armamente grele occidentale. Jurnaliștii occientali scriu că, această hotărâre va fi luată probabil deja pe data de 20 ianuarie, când va avea loc o nouă întâlnire a "prietenilor Kievului" în așa-numitul format Ramstein.
Războiul din Ucraina
Pe data de 9 ianuarie, Jens Stoltenberg nu a exclus posibilitatea transferării către Kievul de tancuri Leopard 2 și Abrams. De remarcat că înainte cu câteva zile conducerea SUA refuzase oficial să livreze Ucrainei tancuri Abrams. Hotărârea a fost motivată prin aceea că astfel de mașini de luptă ar fi "prea greu de întreținut și necesită abilități speciale în timpul exploatării și mult timp pentru instruirea echipajelor".
Totuși tancurile americane nu sunt mai complexe decât cele "Leopard" germane, ele sunt exploatate într-o serie de state arabe, iar în Egipt este pusă la punct chiar asamblarea lor cu licență. Oare specialiștii ucraineni nu-și vor însuși această tehnică? Pesemne că problema de altă natură.
"Actuala reticență a SUA de a livra Forțelor Armate Ucrainene tancuri 'Abrams' se explică în mare măsură nu doar prin cauze materiale (acestea sunt cele mai scumpe tancuri din lume), prin exclusivitatea lor ș.a.m.d., ci și prin încercarea Washingtonului de a conecta la alimentarea militară de proporții a Kievului țările membre NATO din Europa – afirmă, pentru Nezavisimaia Gazeta, expertul militar general-locotenent Iuri Netkacev. După cum afirma la vremea sa liderul Comisiei pentru apărare din Bundestag, Marie-Agnes Strack-Zimmerman, consilierul președintelui SUA pentru securitate, Jake Sullivan, încă în luna octombrie a cerut Germaniei să furnizeze Ucrainei tancuri Leopard 2. Folosirea altor tipuri de tancuri și de armamente și tehnică de înaltă precizie de standarde NATO din partea producătorilor europeni, împreună cu pachetul american de ajutor militar, care deja depășește 20 de miliarde de dolari, are ca scop epuizarea potențialului economico-militar al Federației Ruse".
Marea Britanie va trimite tancuri Challenger 2
Expertul a reamintit cum presa a informat că Londra analizează pentru prima dată posibilitatea livrării către Kiev de tancuri Challenger 2 – numai în jur de zece unități, ceea ce este foarte puțin, având în vedere amploarea conflictului din Ucraina. Anterior, Franța a declarat că va livra Forțelor Militare Ucrainene tancuri AMX-10RC. "Parisul poate transfera forțelor militare ale Ucrainei nu mai mult de 30 de unități AMX-10RC – a arătat expertul – Acestea vor reprezenta peste 10% din toate tancurile de acest tip aflate în dotarea Forțelor Armate ale Franței (în 2016 erau 248 de unități).
Acestea sunt niște livrări neînsemnate – de exemplu, anterior Polonia și alte țări din Europa de Est deja au transferat Ucrainei cel puțin 600 de tancuri Т-72 de producție sovietică. Practic toate acestea au fost pierdute de subunitățile Forțelor Armate Ucrainene în timpul luptelor. În țările fostului Tratat de la Varșovia aproape că nu au rămas tancuri sovietice. Și iată că la rând sunt deja tancuri ale țărilor NATO".
După cum a declarat revistei "Economist" comandantul-șef al Forțelor Militare Ucrainene, Valeri Zalujnîi, are nevoie "ca să învingă inamicul", în afară de altă tehnică blindată și artilerie (este vorba de aproximativ 600–700 mașini blindate de infanterie, 500 de obuziere), de cel puțin 300 de tancuri. "Întrebarea este dacă țările membre NATO și UE dau Kievului atâta tehnică blindată", a remarcat generalul Netkacev. El a precizat că deocamdată Guvernul Germaniei este împotriva transferării către Ucraina de tancuri "Leopard 2". Dar astfel de mașini de luptă se găsesc în dotarea unei întregi serii de țări membre NATO. Inclusiv Turcia, Polonia, Cehia, Spania, Austria, Grecia, Norvegia, Suedia, Finlanda, Țările de Jos le au în dotare.
"În Polonia există cel puțin 200 de tancuri Leopard-2, cu modificări relativ noi Leopard-2A4 și Leopard-2A5", spune expertul militar colonelul în rezervă Șamil Gareev. – Dacă ele sunt înlocuite rapid în Armata poloneză cu tehnică blindată din SUA, toate aceste tancuri pot fi livrate în Ucraina. Plus nu mai puțin de 100 de tancuri Leopard-2A4. Un anumit număr de tancuri "Leopard-2A4" (nu mai puțin de 100 de unități) promitea că le va transfera Forțelor Armate ale Ucrainei fostul ministru finlandez al apărării, Antti Kaikkonen. Toate problemele legate de trasferarea de tancuri Kievului sunt soluționate de politicieni. Iar tendința este, din păcate, de așa natură că, în cazul în care Rusia va continua să aibă succese în operațiunea militară specială, volumul ajutorului militar al NATO poate spori".
Gareev remarcă faptul că "tancurile, artileria de câmp, sistemele de lansatoare de rachete vor juca un rol important în cazul organizării așteptate ofensive din primăvară a Forțelor Armate ucrainene". Cu toate acestea, un rol nu mai puțin important îl poate avea folosirea de către Kiev a aviației de șoc fără pilot, a avioanelor F-15 și F-16, precum și a elicopterelor care pot fi livrate Forțelor Armate Ucrainene de către Pentagon fără niciun fel de anunț. "Cel puțin instruirea efectivului aerian al Forțelor Armate Ucrainene în vederea exploatării tehnicii de luptă americane în Statele Unite, judecând după datele oferite de mass-media, din vara anului 2022 este în plină desfășurare", spune expertul. (Rador)