Miniștrii apărării din țările membre NATO așteaptă ca în această primăvară armata ucraineană să treacă la contraofensivă și intenționează, pe cât este posibil, să o ajute, s-a spus la Bruxelles, unde se desfășoară ședința de două zile a șefilor departamentelor de apărare ai Alianței. Cu toate acestea, cea mai mare parte a tancurilor de fabricație occidentală promise nu va intra probabil în dotarea armatei ucrainene până în primăvară.
În capitala belgiană convorbirile miniștrilor apărării ai NAТО s-au suprapus cu ședința grupului de contact pentru apărarea Ucrainei (ea este mai cunoscută sub denumirea de „Ramstein” - în cinstea bazei militare americane unde a avut loc prima întâlnire a acestui format). „Grupul nostru de contact declară că va continua să sprijine lupta Ucrainei pentru libertate în perspectiva pe termen lung și va ajuta Kievul să mențină avantajul în cursul contraofensivei din primăvară. Vom trimite împreună și de urgență Ucrainei sprijinul promis. Între altele vom trimite resurse pentru instruirea militarilor ucraineni”, a afirmat șeful Pentagonului, Lloyd Austin.
Este vorba în primul rând de instruire, pentru a lucra cu tehnica militară trimisă deja de Occident. După cât se pare, cea mai mare parte din tancurile promise de Ucrainei nu vor sosi până în această primăvară. Dar Kievul va avea multe: de exemplu, 90 de tancuri modernizate Т-72 de la SUA, Cehia și Țările de Jos. După cum a afirmat ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, în Ucraina vor ajunge în luna martie primele tancuri Leopard. Austin a enumerat țările NATO care trimit Kievului Leopard 2. Este vorba de Germania, Canada, Portugalia, Polonia, Spania, Danemarca, Țările de Jos. Lor li s-a adăugat Norvegia. Pe 26 ianuarie guvernul acestei țări a declarat oficial că va livra Ucrainei tancurile sale Leopard 2. Iar la Bruxelles s-a declarat că țara va transfera Kievului opt tancuri și încă "aproximativ patru tancuri cu destinație specială”. „Războiul din Ucraina se apropie de faza critică și totul depinde de sprijinul substanțial și acordat la timp”, a afirmat ministrul norvegian al apărării Bjørn Arild.
Rămâne sub semnul întrebării alăturarea Finlandei la „coaliția tancurilor”. Publicația „Wall Street Journal” informa că această țară i-a pus Alianței Nord-Atlantice o condiție dură: ea va da tancurile sale Leopard 2 numai după aderarea oficială la Alianța Nord-Atlantică. Înaintea întâlnirii de la Bruxelles, primul ministru finlandez, Sanna Marin, a spus doar că hotărârea privind transferarea acestor tancuri nu a fost luată încă. Dar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a confirmat indirect faptul că autoritățile de la Helsinki au pus, într-adevăr, o asemenea condiție. După cum a afirmat el, „problema nu este dacă protocoalele privind aderarea Suediei și Finlandei vor fi ratificate împreună”, ci ca acestea să se alăture Alianței. Astfel Stoltenberg a dat de înțeles că este gata să vină în întâmpinarea Turciei, care se pronunță pentru primirea separată a celor două țări în NATO, potrivit ng.ru
Volodimir Zelenski a făcut apel la aliați
Reamintim faptul că Suedia și Finlanda s-au alăturat Alianței în primăvara anului 2022, la summitul de la Madrid. Cu toate acestea protocoalele privind intrarea acestora în NATO nu au fost ratificate până în prezent. Împotriva ratificării se pronunță Turcia, care are pretenții mai mult față de Suedia, decât de Finlanda. Tribunalele suedeze refuză să-i extrădeze Ankarei pe suspecții de terorism mai des decât tribunalele finlandeze. La Stockholm și nu la Helsinki forțele de extremă dreaptă au ars în public Coranul și au atârnat o momâie înfățișându-l pe președintele turc Recep Tayyp Erdoğan. Fiindcă veni vorba, la Bruxelles nu au fost prezenți reprezentanții Ministerului turc al Apărării. Oficial, acest lucru a fost explicat prin aceea că militarii sunt ocupați cu lucrările de lichidare a consecințelor cutremurului. Jurnaliștii au oferit însă o altă explicație: turcii nu au vrut să se afle în aceeași clădire cu delegația Ministerului apărării al Suediei.
Înaintea întâlnirii în format „Ramstein” președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a făcut apel la aliații țării sale să facă „un pas calitativ înainte” în livrarea de armamente Kievului: să dea undă verde în ceea ce privește transferarea de aviație de luptă și rachete cu rază lungă de acțiune. Încă de luni Stoltenberg a declarat la briefingul său că primul lucru este acum imposibil. Cu toate acestea în niciun caz nu se renunță la ideea de a furniza Ucrainei avioane de vânătoare NATO. Aceste livrări nu sunt decât o chestiune de timp. Marți, Stoltenberg a confirmat jurnaliștilor că ”unii membrii ai Alianței”, între care Marea Britanie, deja pregătesc aviatori ucraineni. Însă totodată secretarul general a reafirmat că ”prioritatea urgentă actuală o constituie tehnica grea, sistemele moderne de apărare antiaeriană, munițiile” și alte sisteme moderne de armament „care au fost promise Ucrainei și pot schimba radical situația pe câmpul de luptă”.
(Traducerea Rador)