Războiul din Ucraina a schimbat profund percepția țărilor din Vest în legătură cu cât de serioase sunt avertismentelor persistente venite din partea țărilor est-europene. Aceste state au tras semnale de alarmă în legătură cu gravitatea amenințării ruse.
Războiul din Ucraina a produs schimbări în Europa de Vest
Ziua de 24 februarie, care a marcat începutul războiului, a schimbat percepțiile statelor din vestul Europei. Așadar, în prezent, aceste țări sunt obligate să recunoască cel puțin într-o oarecare măsură că „țările din Europa de Est, inclusiv ucrainenii, au avut dreptate – nu doar în privința faptului că Moscova a reprezentat mereu o amenințare, ci și a necesității de a se apăra împotriva ei”, a explicat Motyl.
Mai mult decât atât, istoricul a mai adăugat că acest pericol nu a existat doar pentru țările baltice, ci și pentru toate statele din Europa. În același timp, Motyl este convins că europenilor le-ar fi în prezent dificil să ignore „programul imperialist, bazat pe genocid și fascist ca fiind o amenințare considerabilă pentru Europa însăși”.
Motyl a subliniat că Ucraina, Polonia, Estonia și Letonia au cerut Europei un răspuns pentru că se confruntau cu acest pericol iminent chiar la granițele lor. „Pentru europenii occidentali acest pericol este resimțit ca oarecum îndepărtat. Din nou, problema este viteza reacției la acest pericol. Situația se schimbă, doar că, din nefericire, într-un ritm destul de lent”, a concluzionat Alexander Motyl, istoric și profesor de științe politice la Universitatea Rutgers în interviul acordat postului de radio NV.