Ocazia unică de a explora Europa. O companie plătește oameni pentru a călători cu trenul timp de o lună

Ocazia unică de a explora Europa. O companie plătește oameni pentru a călători cu trenul timp de o lunăTren. Sursa: dreamstime.com

În prezent, pasiunea pentru călătorii și descoperirea de locuri noi a devenit tot mai populară printre oameni. O companie inovatoare a înțeles această dorință și a lansat un premiu de neegalat: posibilitatea de a fi plătit pentru a călători prin Europa.

Compania Radical Storage oferă oportunitatea unică unui pasionat de călătorii de a explora Europa într-un mod inedit, prin călătorii cu trenul de noapte pe parcursul unei luni în această vară. Câștigătorul va beneficia de călătorii gratuite și va primi suma de 575 de euro, alături de alte beneficii oferite de companie.

Ești plătit să călătorești prin toată Europa

Călătoriile cu trenul de noapte în cușetă au devenit un trend în anul 2023, captând atenția pasionaților de călătorii. Astfel, popularitatea acestui tip de deplasare a inspirat compania să ia decizia de a angaja un om care să călătorească în toată Europa.

Pe lângă bani, pachetul oferit de companie cuprinde un abonament lunar Interrail pentru Europa, care permite beneficiarului să efectueze până la cinci călătorii de noapte pe rute diferite. De asemenea, este inclusă utilizarea gratuită timp de o lună a rețelei Radical Storage pentru depozitarea bagajelor, asigurându-se astfel că călătorul poate călători ușor și fără griji.

Participarea la această oportunitate este deschisă oricărei persoane cu vârsta de peste 18 ani, care posedă cunoștințe solide de limba engleză și este dispusă să exploreze Europa și să împărtășească experiența sa prin scriere.

Este important ca aplicanții să aibă capacitatea de a călători în mod legal pe continent, deoarece documentele de călătorie trebuie să fie valide. Înscrierile pot fi făcute prin completarea unui formular disponibil pe site-ul companiei și termenul limită pentru aplicare este 5 iulie 2023.

Ce responsabilități va avea câștigătorul

Câștigătorul va avea libertatea de a-și planifica propriile călătorii în Europa. În același timp, aceasta va fi responsabilă de scrierea unui articol pe platforma online a Radical Storage, în care va analiza rutele și trenurile de noapte.

Articolul trebuie să cuprindă o descriere detaliată a experienței de călătorie, inclusiv evaluarea calității somnului, ușurința îmbarcării și utilizării trenurilor, spațiul de depozitare a bagajelor, facilitățile oferite și profesionalismul echipajului trenului, potrivit alephnews.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News