Europa arată ca o civilizație sfârșită, îmbătrânită și plictisită, incapabilă să reacționeze la pericolele care o amenință.
Un editorial de Giulio Meotti pentru Gatestone Institute.
Într-o conferință profetică rostită la Viena pe 7 mai 1935, filosoful Edmund Husserl a afirmat: „Pericolul pericolelor care amenință Europa este o mare oboseală.” Optzeci de ani mai târziu, aceeași lasitudine și aceeași pasivitate domină încă societățile din Europa occidentală.
Această epuizare se remarcă în căderea ratei natalității europenilor, în explozia datoriei publice, în haosul care domnește pe străzi și în refuzul de a investi în securitate și apărare.
Luna trecută, biserica din Saint-Denis, unde sunt înmormântați regii creștini ai Franței, a fost ocupată de 80 de imigranți și activiști pro-imigrație. Poliția a trebuit să intervină pentru a elibera lăcașul.
Stephen Bullivant, profesor de teologie și sociologie a religiilor la Universitatea St. Mary din Londra, a publicat recent un studiu intitulat „Tinerii adulți și religia în Europa”.
„Creștinismul din oficiu, ca normă, a dispărut, și probabil a dispărut pentru totdeauna – sau cel puțin pentru următorii o sută de ani”, susține acesta.
Pentru Bullivant, „mulți dintre tinerii europeni au fost botezați dar nu au călcat niciodată pragul unei biserici. Identitățile culturale religioase nu se mai transmit copiilor, a intervenit ca un fel de estompare... Și știm că rata natalității musulmanilor este mai ridicată decât cea a majorității populației, fără a mai vorbi de rata transmiterii (religioase).”
Richard Dawkins, ateu și autor al lucrării „The God Delusion” („Iluzia de Dumnezeu”) a comentat studiul într-o postare pe Twitter către milioanele sale de „followers”:
„Înainte de a ne bucura de agonia religiei creștine – care, una peste alta nu era rea - să nu uităm versurile amenințătoare ale lui Hilaire Belloc: ‘Aveți tot timpul lângă voi o infirmieră, ca să nu dați peste ceva mai rău’.”
Dwkins se preocupă de post-creștinism în Europa și știe perfect că ceea ce va dansa pe ruinele creștinismului nu va fi o utopie atee, ci un islam înfloritor.
Aceasta este și teza dezvoltată de Philippe Beneton în „Dereglarea morală a Occidentului”: islamul umple vidul cultural al unei societăți fără copil și care se crede – în mod eronat – lipsită de dușmani.
Potrivit Radio Sweden, declinul demografic face ca tot mai puțin nou-născuți să fie botezați în Suedia. În 2050, aproape un suedez din trei va fi musulman, potrivit unei cercetări Pew Research.
Conștiința europeană în ansamblul său este convinsă că „răul” apare din propriile păcate: rasism, sexism, elitism, xenofobie, homofobie, culpabilitatea masculului alb occidental heterosexual; culturile ne-europene sunt lipsite de păcate.
Europa este prizoniera unei idealizări infinite a „celuilalt”, și, înainte de toate, a imigrantului. Patrimoniul și moștenirea occidentale sunt denigrate, până la punctul în care din ele nu mai rămâne nimic. Valorile noastre sunt batjocorite și instinctul nostru de supraviețuire este inhibat.
Acest proiect de descompunere este dirijat de autoritățile politice europene ca un proces ineluctabil. Uniunea Europeană așteaptă cu nerăbdare următorul val de imigranți originar din Africa.
Într-un discurs important pe care l-a rostit în Bundestag la sfîrșitul negocierilor care au precedat formarea unui nou guvern, cancelara germană Angela Merkel a adoptat un ton conciliant în ceea ce privește imigrația, propunând un mesaj „incluziv” pentru Islam: „Cu 4 – 5 milioane de musulmani trăind alături de noi, religia lor, Islamul, a devenit aproape o parte din Germania”.
Personajul politic cel mai puternic din Europa a capitulat: Merkel a confundat în mod evident (încă o dată) drepturile civice ale musulmanilor în Germania și rădăcinile identității europene. Este adevărat că, cu o săptămână mai înainte, noul ministru german de Interne, Horst Seehofer, declarase: „Germania a fost modelată de creștinism”, nu de islam.
Oboseala Europei se caracterizează și printr-un conflict între generații care se face simțit prin creșterea alarmantă a datoriei publice. În Italia, stabilimentul politic a fost zguduit recent de victora electorală a două mari partide populiste. Datoria publică italiană este de 40.000 de euro pe cap de locuitor iar veniturile fiscale sunt 43.3% din PIB.
Italia se situează pe al treilea loc mondial din punct de vedere al îmbătrânirii populației, cu o rată a natalității printre cele mai joase de pe planetă, o vârstă de pensionare printre cele mai mici și o rată a cheltuielilor pentru ajutoare sociale cea mai mare din Occident.
Este de asemenea o țară unde pensiile reprezintă o treime din toate cheltuielile publice și procentajul pensionarilor în raport cu populația activă va ajunge de la 37% astăzi la 65% în 2040 (de la trei lucrători care susțin un pensionar vom ajunge la trei lucrători care susțin doi pensionari).
Provocarea islamistă va semna poate sfârșitul aestei societăți obosite și în descompunere. Doar populația creștină din Europa este sterilă bătrână. Populația musulmană este fertilă și tânără. „În majoritatea țărilor europene, inclusiv Anglia, Germania, Italia și Rusia, decesurile creștinilor au fost mai numeroase decât nașterile creștinilor între 2010 și 2015”, scrie Wall Street Journal.
Atacurile teroriste vor continua în Europa. Recent, la Trebes, în sudul Franței, un jihadist a luat ostatic un întreg supermarket și și-a revendicat supunerea față de Statul Islamic.
Societățile europene sunt atât de încrezătoare în capacitatea lor de a absorbi o imigrație în masă, încât nimic nu le descurajează să trateze actele teroriste drept accidente de parcurs sau catastrofe naturale.
Oboseala ar putea explica și de ce aceste țări nu iau măsuri semnificative pentru a înfrânhe jihadismul, închizând moscheile salafiste și expulzând imamii radicali.
Extremiștii musulmani profită: atâta timp cât vor evita un enorm masacru de talia celui de la 11 septembrie, se vor simți liberi să asasineze și să mineze Occidentul fără a-l scoate din inerție.
Scenariul cel mai probabil este că totul va continua: fractura internă a Europei, două societăți paralele și îmbătrânirea culturii occidentale.
Bucată cu bucată, societatea europeană pare că se dezintegrează iremediabil.