Anumite obiceiuri ale șoferilor îi pot costa scump, în funcție de localitatea în care se află. E important să știe cum să procedeze atunci când vor să își curețe mașina, deoarece, mulți dintre conducători nu cunosc regulile.
Mulți șoferi aleg să își spele mașina singuri, pentru a scuti niște bani cu această operațiune. Însă, de cele mai multe ori, ei aleg să își spele autoturismul chiar și în fața blocului sau a casei. În funcție de localitatea unde se află, amenzile vot varia. OUG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor prevede că: „pe drumurile publice sunt interzise intrarea pe drum a vehiculelor cu noroi pe roți sau pe șenile ” și „curățarea sau spălarea vehiculelor de pământ, de materiale sau de alte substanțe”.
Amenzi pentru cei care își spală mașina în fața blocului și casei
Acest proces de curățare ar trebui să fie făcut numai în locurile special amenajate, așa cum sunt spălătoriile auto.
Amenzile vor varia în funcție de oraș. Spre exemplu, în Municipiul București, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 120/2010, s-a stabilit că este interzisă „răspândirea sau deversarea directă pe sol a apelor uzate menajere, a celor rezultate din spălarea balcoanelor și teraselor, de la cișmelele imobilelor, precum și a celor rezultate din spălatul mașinilor de orice tip”.
Prin urmare, în Capitală, cei care își spală mașina pe domeniul public vor primi o amendă cuprinsă între 200 și 500 de lei, iar în cazul firmelor aceasta poate ajunge la 1.000 de lei.
Momentele în care șoferii își spală mașinile
Aceleași prevederi sunt aplicate și în Municipiul Cluj-Napoca. Sancționarea celor care își spală mașina pe stradă a fost inclusă în Hotărârea nr. 191/2009 ce prevede: „Curățarea sau spălarea autovehiculelor pe spații aparținând domeniului public sau privat al statului (trotuare, alei, platforme situate în fața garajelor, parcări, carosabil, curți interioare ale imobilelor de locuit, zone de agrement, cursuri de apă, lacuri etc.)” poate fi amendată cu sume cuprinse între 500 și 1.000 de lei.
Potrivit unui studiu publicat de MOL România, s-a observat că românii își spală mașinile mai ales atunci când acestea sunt foarte murdare sau când pleacă ori revin dintr-o călătorie mai lungă, potrivit avocatnet.ro.