Sărbătoarea Sfintelor Paşti are, în România, datini cel puțin ciudate, respectate cu strictețe din timpuri străvechi, în comunitățile mai izolate. Alergatul prescurii sau împușcatul cocoșului, sunt doar două exemple.

Pe valea Mureșului, oamenii din sate aprind noaptea focuri în curți, care ard până dimineața, pentru a purifica gospodăriile. Aceasta însă e una din credințele ”obișnuite”. Ca și aceea că sufletele celor care mor în Săptămâna Patimilor nu pot intra în rai, deoarece, până la Înviere, porțile raiuluri ar fi închise. Localnicii din anumite localităţi gorjene cred și azi că nu e bine ca oamenii să plece de acasă în prima zi de Paşte şi nici să doarmă, fiindcă Satana poate fura Paştele luat de la biserică. 

Într-un sat din Ţinutul Pădurenilor există obiceiul aducerii Paştelui la biserică. Astfel, cu câteva zile înainte de Paşte, un sătean se oferă să găzduiască Paştele. Preotul şi sătenii se strâng la casa lui, are loc slujba religioasă. În Sâmbăta Mare se sfinţeşte apa botezătoare la biserică şi se spune că primul botezat cu această apă va avea noroc întreaga viaţă.

Momârlanii de pe Valea Jiului sunt obligați să își țeasă straițe noi în timpul postului, altfel se fac de râs în prima zi de Paști, când trebuie să iasă la biserică îmbrăcați în haine populare și etalând o plasă nouă. Ca și catolicii, în a doua zi de Paște, băieșii și bărbații stropesc fetele cu parfum.

În multe părți se crede că e de bun augur ca primul care trece pragul casei după Înviere, să fie un bărbat.

Obiceiuri bizare

În doua sate din Densuș,  în Ţara Haţegului, se păstrează obiceiul „împuşcatul cocoşului”. Cocoșul se împușcă la propriu, și se alege unul cu penajul negru, pentru că el simbolozează tot ce e rău. Practic tinerii din sat, împărțiți în două cete, pornesc alături de pădurar spre marginea localității, ducând cu ei un cocoș cu penele negre. Acesta e legat de un copac, iar tinerii, sub îndrumarea adultului, exersează trasul la ținta mobilă (pentru că biata pasăre, strasată, se agită cât poate). E declarat învingător grupul care omoara cocoșul, considerându-se că acesta a alungat spiritele rele din sat. Sunt sate în care se practică ”pușcarea cu carbid”, în aceslași scop al alungării răului de acolo.

Un alt obicei ciudat este „alergatul prescurii”, care are loc în cea de-a doua zi de Paşte. Și de data aceasta se formează două cete de tineri. Una aleargă, pornind de la marginea satului, până la biserică, şi cea de-a doua, care se află deja acolo trebuie să mănânce rapid prescura pregătită de femei.  

În Ţara Zarandului are loc ”plimbatul steagului”. Steagul e o pânză albă, cu chipul Mântuitorului pe ea și broderii cu motive populare, agățată în vârful unul par lung de trei-patru metri.  În prima zi de Paşte steagul de duce la biserică şi la cimitir. Aici e sfințit de preot. Apoi e purtat din casă în casă, în tot satul, cu urarea ”Hristos a înviat!”, chestiune care durează până a treia zi de Paște, când steagul e urcat  în clopotniţa bisericii, unde e păstrat până în anul următor.

În Ţara Moţilor, tinerii iau toaca din biserică, în noaptea de Înviere, şi o duc în cimitir, unde o ascund bine și o păzesc în timp ce alţi tineri încearcă să o fure de la ei. Cei care pierd trebuie să îi cinstească păe ceilalți cu o masă îmbelșugată.