Obama, visul american

Obama, visul american

Candidatul democrat a devenit primul preşedinte de culoare din istoria Statelor Unite, victoria sa fiind sărbătorită de americani până dimineaţă.

Succesul său este cu atât mai important cu cât are loc într-o ţară unde afroamericanii nu aveau practic acces în secţiile de vot în urmă cu jumătate de secol. Victoria lui Obama, aşteptată cu nerăbdare în numeroase state ale lumii, survine celor opt ani petrecuţi la Casa Albă de republicanul George W. Bush, care şi-a îndepărtat opinia publică din străinătate printr-o politică apreciată deseori drept agresivă şi unilaterală.

Alegerile prezidenţiale din Statele Unite s-au încheiat cu victoria istorică a candidatului democrat Barack Obama, primul preşedinte de culoare din istoria ţării. 

„Am parcurs un drum lung, dar în această seară, datorită a ceea ce noi am făcut azi, în acest moment istoric, schimbarea a venit în America“, a declarat preşedintele desemnat marţi, în faţa a peste 200.000 de simpatizanţi care s-au strâns în Grant Park din Chicago.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Drumul în faţa noastră va fi lung. Ascensiunea noastră va fi grea. S-ar putea să nu ajungem la capătul drumului într-un an sau după un mandat, dar niciodată nu am fost mai încrezător decât sunt în această seară că vom ajunge la capătul drumului“, a subliniat Obama.

„Dacă mai există cineva care încă se îndoieşte că America este ţara tuturor posibilităţilor, care se întreabă dacă visul strămoşilor noştri este încă viu, care se îndoieşte încă de puterea democraţiei noastre, răspunsul i-a fost dat în această seară“, a adăugat el.   „Aceasta este victoria voastră“, a subliniat Obama, aducând un omagiu echipei sale de campanie, soţiei sale, Michelle, şi celor două fiice, Malia şi Sasha. „Meritaţi căţelul care va veni cu noi la Casa Albă“, le-a declarat el celor două fiice, cărora le promisese un animal de companie în cazul în care câştigă alegerile.   Mesaj pentru străinătate

Nu i-a uitat nici pe străinii care şi-au pus speranţele în el şi în schimbarea promisă. „Celor care ne privesc în această ţară dincolo de frontierele noastre, din parlamente sau palate până la cei care s-au strâns în jurul unui aparat de radio în colţurile uitate ale lumii, le transmit că istoriile noastre sunt unice, dar împărţim acelaşi destin“, a declarat acesta. „Celor care ar vrea să distrugă lumea, vă vom învinge. Celor care aspiră la pace şi securitate, vă vom susţine“, a subliniat Obama.

De cealaltă parte, tabăra republicană a fost cuprinsă de un sentiment de mâhnire accentuat de discursul înfrângerii rostit de John McCain la Phoenix, statul Arizona, pe care îl reprezintă în Senatul american. „Acest eşec este al meu, nu al vostru“, şi-a încurajat McCain susţinătorii dezamăgiţi, recomandându-le acestora să manifeste bunăvoinţă faţă de noul lider de la Casa Albă.

După discursul în care John McCain şi-a recunoscut înfrângerea, zeci de mii de persoane din lumea întreagă au sărbătorit victoria taberei democrate.

Potrivit AFP, mii de persoane s-au strâns în satul unde locuieşte bunica din partea tatălui a noului lider american. Mai mult, preşedintele kenyan Mwai Kibaki a anunţat la câteva minute după aflarea veştii că ziua de azi va fi una de sărbătoare şi va fi dedicată victoriei istorice a senatorului democrat. La Casa Albă, sute de tineri s-au strâns marţi seară pentru a-l aclama pe noul preşedinte, în timp ce în Times Square din New York, mii de simpatizanţi au urmărit pe ecrane-gigant anunţul victoriei lui Barack Obama.   Şansele de victorie ale candidatului republican au fost spulberate după înfrângerea suferită într-o serie de state-cheie, printre care Ohio, unde s-a jucat victoria din scrutinul prezidenţial din 2004, şi Virginia, stat de pe coasta de est, unde un candidat democrat nu mai obţinuse victoria din 1964.

WASHINGTON. Studenţii americani marchează victoria candidatului democrat

FAIR-PLAY REPUBLICAN McCain şi Bush s-au înclinat în faţa învingătorului Republicanul John McCain a recunoscut marţi seară victoria „istorică“ repurtată de Barack Obama, asumându-şi responsabilitatea pentru eşecul în cursa pentru Casa Albă.

„Acesta este un scrutin istoric. Recunosc semnificaţia particulară pe care aceste alegeri o au pentru afroamericani, mândria care trebuie să fie în sufletul lor“, a declarat senatorul republican în faţa simpatizanţilor săi strânşi în faţa unui hotel din Phoenix. McCain a ratat şansa unei premiere la preşedinţie „Poporul american a vorbit şi a vorbit clar“, a adăugat McCain, în vârstă de 72 de ani, a cărui experienţă politică nu a fost însă suficientă pentru a-i asigura victoria.

Dacă ar fi câştigat, senatorul de Arizona ar fi devenit cel mai bătrân preşedinte american aflat la primul mandat.

Septuagenarul energic, fost prizonier în timpul războiului din Vietnam, a refuzat să ocupe un post în administraţia preşedintelui Bush, dar nu a reuşit în timpul campaniei electorale să se distanţeze de actualul lider de la Casa Albă.

Beneficiind de sprijinul a aproximativ 160 de mari electori, McCain a avut parte de una dintre cele mai răsunătoare înfrângeri din alegerile prezidenţiale recente, după cea suferită de democratul Walter Mondale în 1984, când şi-a asigurat sprijinul a doar 13 mari alegători, şi de republicanul Bob Dole, care a avut sprijinul a 159 de mari electori. George W. Bush promite o tranziţie lină   La rândul său, preşedintele american în exerciţiu, George W. Bush, l-a contactat telefonic pe Barack Obama pentru a-l felicita pentru victoria obţinută în alegerile de marţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Dana Perino. „Domnule preşedinte, felicitările mele! Ce seară superbă pentru dumneavoastră, pentru familia şi susţinătorii dumneavoastră!“, a declarat Bush.

„Vă promit că această tranziţie se va desfăşura lin. Sunteţi pe punctul de a face una dintre cele mai mari călătorii din viaţa dumneavoastră. Felicitări, vă doresc să vă bucuraţi de ea!“, a încheiat Bush.

  John McCain, candidatul republican la preşedinţia SUA: "Acesta este un scrutin istoric. Recunosc semnificaţ ia particulară pe care aceste alegeri o au pentru afroamericani, mândria care trebuie să fie în sufletul lor." PROGRES ÎN CONGRES Democraţii şi-au consolidat majoritatea   Democraţii şi-au asigurat o majoritate confortabilă în Congresul american după alegerile de marţi, relatează AFP. Controlul exercitat deja de democraţi în cele două Camere ale Congresului, după alegerile parţiale din urmă cu doi ani, a fost considerabil sporit prin ocuparea a 56 de locuri în Senat şi a 251 de locuri în Camera Reprezentanţilor, potrivit estimărilor principalelor televiziuni din SUA. De la sfârşitul anului 2006, cei 49 de senatori democraţi au beneficiat de sprijinul a doi colegi independenţi pentru a se putea impune în faţa rivalilor republicani.   „În această seară avem un mandat. Nu un mandat pentru un partid sau o ideologie, ci într-adevăr un mandat pentru schimbare, pentru speranţă“, a subliniat Harry Reid, liderul majorităţii democrate din Senat.   Alegătorii americani au votat marţi pentru desemnarea viitorului preşedinte, dar şi pentru alegerea a 35 de senatori, din totalul de 100, şi a 435 de membri ai Camerei Reprezentanţilor. În condiţiile în care mai sunt doar patru locuri de senator nerepartizate, analiştii apreciază că democraţii dispun de şanse reduse să atingă pragul de 50 de locuri în Senat, pentru a putea bloca opoziţia republicană.   Decalajul este mult mai vizibil în Camera Reprezentanţilor, unde democraţii şi-au adjudecat 251 de locuri, faţă de doar 173 câte le-au fost repartizate republicanilor, deşi sondajele realizate la comanda mai multor posturi de televiziune prezintă în continuare cifre diferite.   Democraţii ar putea obţine cu până la 33 de locuri de congresman în plus la încheierea numărătorii voturilor, ceea ce le-ar conferi o majoritate de peste 60 la sută în Camera Reprezentanţilor. O astfel de majoritate ar facilita eforturile noului preşedinte de promovare a reformelor în diferite domenii. La alegerile parţiale din 2006, democraţii au câştigat 30 de locuri în Camera Reprezentanţilor şi 6 locuri în Senat.

CONSULTĂRI   Verdict răsturnat   În mai multe state americane, alegătorii au fost chemaţi la urne pentru a se pronunţa în privinţa unor probleme de interes public, prin referendum. Una dintre aceste consultări populare vizează aşa-numita Prop Eight („propunerea opt“), care vizează căsătoriile dintre homosexuali. Propunerea a fost aprobată de alegătorii din California, a cărei Constituţie va stipula în consecinţă că „doar căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este validă sau recunoscută“. Acest referendum anulează un verdict pronunţat de Curtea Supremă a Californiei, în mai 2008, care legaliza căsătoriile homosexuale.

CITIŢI ŞI: Rocada de la Casa Albă nu ne schimbă relaţia cu SUA

Obama, sărbătorit pe toate continentele

Felicitări condiţionate de la lideri din toată lumea

Chicago a ieşit în stradă

Moştenitorul lui Kennedy şi Lincoln

EDITORIALUL EVZ: Obama în România

CHRISTIAN MITITELU: Să fim realişti