Preşedintele american Barack Obama a avut o întrevedere, marţi, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Unul dintre subiectele abordate a fost criza din Ucraina.
Barack Obama s-a arătat îngrijorat de atitudinea “din ce în ce mai agresivă” a Rusiei în estul Ucrainiei, informează Agerpres, citând AFP. Kievul şi ţările occidentale acuză Rusia că înarmează rebelii proruşi şi că ar fi desfăşurat trupe în estul Ucrainiei. Chiar şi în acest context, Moscova a negat cu vehemenţă orice implicare în zona de conflict din Ucraina. De la începutul conflictului, din aprilie 2014, au murit 6.400 de oameni.
“Am avut ocazia să discutăm despre situaţia din Ucraina şi atitudinea din ce în ce mai agresivă adoptată de Rusia”, a spus Obama după întâlnirea cu secretarul general al NATO. De asemenea, Barack Obama şi Jens Stoltenberg au cerut tuturor părţilor implicate să respecte acordurile de la Minsk pentru a pune capăt conflictului armat dintre Kiev şi separatiştii proruşi. Deşi acest acord a fost încheiat în februarie, luptele nu au încetat în estul separatist. Împrejurimile aeroportului din Doneţk, care se află din luna ianuarie sub controlul rebelilor după luni de lupte grele, rămân în continuare unul dintre punctele fierbinţi ale conflictului.